Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială România nu va putea exporta carne de porc până în 2009

România nu va putea exporta carne de porc până în 2009

Data: 14 Septembrie 2007

▲ Întrucât România şi Bulgaria nu au putut să gestioneze problema pestei porcine clasice, UE a decis că România nu are voie să exporte carne de porc până la sfârşitul anului 2009, iar Bulgaria până în iulie 2008 ▲ Situaţia din românia este mult mai gravă decât cea din Bulgaria, unde au fost identificate doar trei cazuri de pestă porcină ▲ Fermele Smithfield au sacrificat şi incinerat peste 50 de mii de animale infectate cu virusul pestei porcine ▲ UE a restabilit, miercuri, embargoul asupra tuturor exporturilor de carne din Marea Britanie, după confirmarea unui nou caz de febră aftoasă în această ţară ▲

UE a prelungit, miercuri, embargoul privind importurile de carne de porc şi porci vii proveniţi din România până la sfârşitul lui 2009, respectiv până în iulie 2008, în cazul Bulgariei, din cauza persistenţei pericolului de pestă porcină în cele două noi state membre ale Uniunii Europene, au anunţat surse ale Comisiei Europene, citate de AFP din Bruxelles. În momentul aderării lor în UE, la 1 ianuarie 2007, respectivul embargou era valabil până la 30 septembrie, însă pesta porcină nu este controlată în nici una din cele două ţări, menţionează un document al Comisiei. Reuniţi miercuri, la Bruxelles, experţi veterinari din cele 27 de state membre au decis prelungirea diferenţiată a acestor măsuri, drept urmare a numărului inegal de focare de infecţie detectate.

Situaţia din România este mult mai gravă decât cea din Bulgaria

„Situaţia este deosebit de gravă în România, unde, în august, au fost detectate cazuri în marile ferme comerciale şi 164 de cazuri în mici ferme de creştere a porcilor, în primul semestru al anului 2007, în timp ce Bulgaria a notificat, în acest an, apariţia a doar trei cazuri, în ferme mici“, conform aceleiaşi surse. Securitatea alimentară la ţările nou admise în clubul european, în special problema pestei porcine, rămâne una din preocupările majore ale Bruxelles-ului, notează AFP. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) a demarat, la începutul acestei săptămâni, ancheta administrativă şi epidemilogică în cazul focarelor de pestă porcină clasică din judeţul Timiş, a anunţat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş. „Un număr de 12 specialişti veterinari au la dispoziţie o săptămână să finalizeze această anchetă pentru a şti exact cauzele izbucnirii focarelor de pestă porcină în cele trei ferme de creştere a porcilor deţinute de compania Smithfield în judeţul Timiş“, a precizat Roatiş. El a spus că specialiştii veterinari vor controla activitatea fermelor Smithfield din Timiş din 2005 până în prezent, pentru a descoperi cauza apariţiei pestei porcine în cele trei ferme.

Peste 50 de mii de porci au fost sacrificaţi

Toţi porcii din cele trei ferme ale concernului american Smithfield din judeţul Timiş, peste 50.000 de capete, au fost sacrificaţi şi incineraţi, în urma depistării unor focare de pestă porcină clasică (PPC) în aceste ferme, au anunţat reprezentanţii companiei Smithfield România SRL. Cele trei ferme vor rămâne nepopulate cu animale pentru o perioadă de treizeci de zile, în vederea confirmării absenţei virusului PPC şi abia după această perioadă va începe repopularea acestora. În 2006 au fost înregistrate peste 800 de focare de PPC în România şi mai mult de 160 au fost înregistrate până în iunie 2007, toate în exploataţii non-profesionale. Focare de PPC înregistrate în judeţul Timiş sunt primele care au apărut în România în ferme profesionale.

Marea Britanie nu are voie să exporte nici un fel de carne în UE

UE a restabilit, miercuri, embargoul asupra tuturor exporturilor de carne din Marea Britanie, după confirmarea unui nou caz de febră aftoasă în această ţară, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene - transmite AFP. Experţii veterinari ai Celor 27, reuniţi miercuri, la Bruxelles, au votat în favoarea acestei măsuri preventive, a precizat purtătorul de cuvânt Michael Mann. La începutul lunii august, după identificarea unui prim focar de febră aftoasă în Anglia, Comisia Europeană a decis interzicerea tuturor exporturilor britanice de animale vii, carne şi produse lactate către UE.