Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, printre ţările cu cei mai buni timpi de reacţie la 112
Ziua europeană a numărului unic de urgenţă 112 a fost marcată ieri în ţările membre ale Uniunii Europene. În România, numărul a devenit operaţional în 2005, iar la zece ani distanţă, în 2015, ţara noastră se situează printre statele cu cei mai buni timpi de reacţie şi cu acurateţe sporită în localizarea apelanţilor. Din luna octombrie a anului trecut, în România funcţionează şi numărul 113, destinat persoanelor hipoacuzice.
Anul trecut, pe teritoriul României au fost preluate 15.561.664 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, potrivit unui raport al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) făcut public ieri, 11 februarie, de Ziua europeană a numărului unic de urgenţă. Dintre acestea însă doar 38,09% au fost reale, iar 61,91% false, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.
Totodată, conform comunicatului de presă al STS, citat de Agerpres, cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanţă - 3.741.439 (60,74%), Poliţie - 1.373.394 (22,30%), Pompieri-SMURD - 869.059 (14,11%) şi Jandarmerie - 168.788 (2,74%).
România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacție (sub 10 secunde) și o acuratețe sporită în localizarea apelanților la numărul unic de urgență 112, potrivit unei analize făcută publică anul trecut de Comisia Europeană. Astfel, timpul de reacție mediu este de 3,68 secunde în România și este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul 112. În ceea ce privește localizarea apelanților, doar în 2% dintre cazuri ea nu este posibilă, acuratețea localizării fiind de 97,20% pentru rețelele de telefonie fixă și de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă. În plus, atât folosirea numărului 112, cât și localizarea apelantului funcționează și în roaming în cazul României. Potrivit aceluiaşi raport al Comisiei Europene, România este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este număr unic de urgenţă.
În România, numărul unic de urgenţă 112 a devenit operaţional în 2005 şi poate fi apelabil gratuit de pe telefonul fix şi mobil „pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională ori alte cazuri prevăzute de lege”. Apelul este preluat de angajaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale care, în funcţie de specificul acestuia, îl redirecţionează către serviciile specializate de intervenţie, respectiv Ambulanţă, Poliţie şi Pompieri. „Dacă evenimentul sesizat este de competenţa şi a altor servicii de intervenţie, Ambulanţă sau Pompieri, prin sistemul 112 apelul se preia concomitent şi de către acestea, în sistem gen conferinţă, fără a fi nevoie de alte apeluri suplimentare”, informează Poliţia Română.
Numărul unic 112 trebuie apelat doar în cazuri de urgenţă, cetăţenii fiind sfătuiţi să comunice operatorului toate informaţiile care li se par importante şi să răspundă cu cât mai mare acurateţe întrebărilor primite din partea operatorului 112. De asemenea, este necesar de amintit faptul că apelarea numărului unic de urgenţă fără un motiv real poate fi sancţionată cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.
Din octombrie 2015, în România, este funcţional şi serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi/ sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113. Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112, peste 2.200 de persoane fiind înregistrate în baza de date.