Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România trebuie să îşi protejeze interesele în negocierile cu FMI
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Bruxelles, că raportul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a fost definitivat şi că urmează etapele premergătoare negocierilor cu Fondul, dar că este deja stabilit că vor fi menţinute nivelurile TVA şi cota unică.
„Din câte ştiu, în cursul zilei de joi, raportul FMI a fost definitivat. Urmează acum să se discute, în Guvern, un mandat, în funcţie de proiectul de scrisoare al Fondului, un proiect de mandat pe care va trebui să-l aprob, conform uzanţelor, după care BNR şi Ministerul de Finanţe să înceapă negocierile. Vom vedea ce rezultă din negocieri şi cum putem să acomodăm interesele noastre cu interesele Fondului, ale UE, pe de o parte, iar, pe de altă parte, va trebui să avem foarte multă grijă ca negocierile să fie îndreptate către realizarea obiectivelor noastre. Printre altele, modernizarea statului, modernizarea sistemelor de salarizare, de pensii, modernizarea sistemului fiscal şi, foarte important, programul de convergenţă, în aşa fel încât în 2014 România să adere la euro“, a declarat Băsescu. Întrebat dacă poate da detalii despre evaluarea FMI, Băsescu a refuzat să facă comentarii. „Aş putea, dar nu vă dau, nu pot să vă dau. Este un lucru care trebuie discutat cu Fondul, trebuie să-l discute, aşa cum v-am spus, şi BNR şi Ministerul de Finanţe, pentru că şi cifrele trebuie clarificate între cele două părţi, chiar dacă au mici diferenţe, trebuiesc limpezite“, a explicat ulterior şeful statului refuzul de a furniza detalii.