Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România va avea opt poli de creştere economică
Ministrul economiei Daniel Chiţoiu a anunţat că în România vor fi dezvoltaţi opt poli de creştere economică pentru atragerea de investitori români şi străini. "Doi poli au fost lansaţi deja la Iaşi şi în Cluj-Napoca, iar în Timişoara vom lansa un pol de cercetare ştiinţifică şi, de asemenea, un pol de creştere pe zona agriculturii şi dezvoltării alimentare", a declarat Chiţoiu. Ministrul a spus că, odată cu lansarea acestor poli de creştere economică, ministerul îşi propune să atragă investitori pentru dezvoltarea economiei. "Ne interesează să aducem investitori şi să creăm un microclimat pentru dezvoltarea economiei în următorii ani. Ne interesează să aducem firme româneşti şi străine să investească în cercetare. Statul vine cu facilităţi fiscale pentru cei care investesc şi autorităţile locale vor pune la dispoziţia acestor microcomunităţi de afaceri logistica necesară", a explicat ministrul. Daniel Chiţoiu a mai spus că Ministerul Economiei este interesat ca cerealele, spre exemplu, să fie prelucrate la nivel local, în timp ce autorităţile locale vor pune la dispoziţia investitorilor infrastructura necesară.