Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii sunt mari fani ai tehnologiei
Tehnologia simplifică viaţa, afirmă 94% dintre românii chestionaţi în cadrul unui sondaj european, convingere care ne situează peste media de 87% a europenilor care împărtăşesc aceeaşi opinie.
Majoritatea europenilor admit că tehnologia le aduce numeroase avantaje şi le simplifică vieţile, chiar dacă există încă un curent al scepticilor care spun că tehnologia le-a făcut viaţa mai complicată, conform studiului realizat de E.ON şi Kantar EMNID.
Studiul remarcă o tendinţă clară de creştere a numărului celor convinşi de necesitatea noilor tehnologii în vieţile noastre. Dacă cu un an în urmă 33% dintre europenii chestionaţi credeau că tehnologia le-a făcut viaţa mult mai complicată, în 2018 procentul scepticilor a scăzut la 22%.
Republica Cehă este pe primul loc la capitolul schimbare de opinie, în comparaţie cu 2017. Astfel, 28% dintre cehi au trecut în tabăra celor care susţin beneficiile tehnologiei, în timp ce în România, 13% dintre cei care considerau în 2017 că tehnologia le complică vieţile au acceptat anul acesta să recunoască beneficiile acesteia.