Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Rusia şi Venezuela vor să creeze un „mini-FMI“
Rusia îşi continuă expansiunea în America Latină. La finalul turneului pe care l-a desfăşurat săptămâna aceasta în regiune, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova doreşte să dezvolte relaţiile cu ţările din zonă, pentru a contracara împreună criza şi a lupta pentru o lume multipolară. Potrivit cotidianului rus "Kommersant", principalul obiectiv în acest sens îl va constitui consolidarea băncii ruso-venezuelene, pe care Moscova şi Caracas vor să o transforme într-un mini-FMI. "Studiem proiectul privind înfiinţarea unei bănci comune cu Rusia. Deja a fost deschisă o reprezentanţă a acesteia la Moscova şi, în viitorul apropiat, vor fi deschise reprezentanţe la Caracas şi Beijing", a declarat preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez.



.jpg)