Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
S-au strâns doar 306.773 de euro pentru „Cuminţenia Pământului”
Puțin peste 300.000 de euro s-au strâns, până la data de 15 iulie, în cadrul campaniei pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi – „Cuminţenia Pământului”. Potrivit paginii de Facebook dedicate campaniei, din suma totală de 306.773 de euro, 165.868 de euro au fost donaţi prin transfer bancar, 104.222 de euro pe platforma www.brancusiealmeu.ro şi 36.683 de euro pe platforma eMag. Există mai multe modalităţi prin care românii pot dona pentru achiziţia operei: direct prin intermediul site-ului campaniei www.brancusiealmeu.ro, prin intermediul www.emag.ro; virând lei, euro şi dolari, prin transfer bancar sau prin depunere de numerar, în conturile deschise pe numele Ministerului Culturii, de către băncile comerciale, relatează Agerpres. Conturile sunt disponibile pe site-ul www.brancusiealmeu.ro. Campania de colectă naţională „Brâncuşi e al meu” are ţintă strângerea sumei de 6 milioane de euro din donaţii publice, până la sfârşitul lui septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane de euro alocaţi de Guvern, pentru ca opera lui Brâncuşi să intre în proprietatea statului, după achiziţionarea de la proprietarii săi actuali, moștenitorii familiei inginerului Romașcu.