Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Schimbările climatice modifică dinamica turismului
Preferinţele turistice s-ar putea schimba pe viitor ca urmare a temperaturilor tot mai ridicate şi a fenomenelor meteorologice extreme înregistrate în ţările din sudul Europei, potrivit unui studiu derulat de Comisia Europeană pentru Călătorii (ETC). În anotimpul estival, turiştii îşi vor îndrepta atenţia mai mult spre ţările din centrul şi nordul Europei sau în regiunile mediteraneene care vor oferi şi alte oportunităţi în afară de „soare şi plajă”.
Sudul Europei a înregistrat vara aceasta temperaturi de peste 40 de grade (chiar 48 de grade în Sardinia), incendii distructive (şi turişti evacuaţi din Rodos şi Corfu) şi vijelii pe alocuri catastrofale (în Italia). Conform datelor publicate de Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice, iulie a fost cea mai fierbinte lună din istoria măsurătorilor meteorologice, iar ţările mediteraneene care primesc un flux mare de turişti sunt şi cele mai afectate de schimbările climatice, se arată într-o analiză a platformei media „European Newsroom”, citată de Agerpres.
În acest context, atât reprezentanţii agenţiilor de turism, cât şi cei ai agenţiilor guvernamentale din ţările amintite se întreabă dacă turiştii îşi vor modifica preferinţele în materie de călătorii estivale: „turiştii vor fi mai atraşi de Suedia sau Irlanda în locul Mediteranei în viitor?”.
Un studiu desfăşurat de Comisia Europeană pentru Călătorii, entitate umbrelă a mai multor organizaţii şi autorităţi turistice europene, a oferit deja şi primele răspunsuri în ceea ce priveşte preferinţele turiştilor: Spania este încă destinaţia favorită de vacanţă pentru persoanele care doresc să călătorească în intervalul iunie - noiembrie, fiind urmată de Franţa, Italia, Grecia şi Croaţia; totuşi, din cele 6.000 de persoane chestionate de pe întreg cuprinsul Europei „s-a înregistrat o scădere cu 10% a celor care plănuiesc o excursie la Mediterana prin comparaţie cu anul trecut”.
Prin contrast, mai arată studiul, Republica Cehă, Bulgaria, Irlanda şi Danemarca au înregistrat „creşteri de popularitate”. ETC pune acest lucru pe seama faptului că turiştii caută destinaţii de vacanţă mai puţin aglomerate şi temperaturi mai blânde.
„Ne aşteptăm ca fluxurile turistice din Europa să fie mai influenţate în viitor de condiţiile meteorologice impredictibile, fiind mai probabil ca turiştii să evite destinaţiile sudice în perioada valurilor de căldură”, au subliniat reprezentanţii ETC.
În dinamica turistică se constată şi alţi factori care influenţează alegerile oamenilor: potenţialul „verde” (zonele împădurite) şi peisajele spectaculoase, obiectivele turistice altele decât cele „cu soare şi plajă”, turismul urban şi cultural, cel sustenabil şi cel rural, cu accent pe gastronomie şi viaţa simplă „de la ţară”. (O. N.)