Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Şcolile şi grădiniţele s-au redeschis azi
Toate şcolile şi grădiniţele din Capitală s-au redeschis astăzi, după ce cursurile în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial au fost suspendate, luni şi marţi, din cauza vremii, a declarat inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu.
„Încă de ieri am discutat despre posibilitatea reluării cursurilor începând de marţi, dar primarii ne-au rugat să mai amânăm o zi, pentru că aveau nevoie să deszăpezească căile de acces către unităţile de învăţământ. În aceste condiţii, cursurile vor fi reluate miercuri“, a declarat, ieri, pentru Mediafax, inspectorul general şcolar Cristian Alexandrescu. Potrivit structurii anului şcolar, luni a început semestrul al doilea, care va dura până în 11 iunie.



.jpg)