Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Serviciile energetice îi nemulţumesc cel mai mult pe europeni
Cei mai mulţi consumatori europeni sunt nemulţumiţi de serviciile de transport public (cu autobuzul sau trenul) din oraşele în care locuiesc, dar şi de serviciile oferite de bănci şi companiile de gaz şi electricitate, potrivit unui sondaj UE efectuat recent.
La summitul UE dedicat drepturilor consumatorilor, desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles, aceste servicii s-au aflat în prim-planul discuţiilor. Responsabili politici, apărători ai drepturilor consumatorilor, reprezentanţi ai sectoarelor economice vizate şi alte părţi interesate s-au întâlnit pentru prima dată cu noul comisar european pentru protecţia consumatorilor, John Dalli. "Produsele, serviciile şi strategiile de vânzări sunt din ce în ce mai sofisticate, punându-i pe consumatori în faţa unor alegeri tot mai complexe. În acelaşi timp, pieţele europene evoluează rapid, odată cu amploarea pe care o iau achiziţiile on-line şi cu globalizarea comerţului, iar valurile de extindere din 2004 şi 2007 au adus în UE 175 milioane de noi consumatori. În plus, datorită introducerii monedei euro, europenii îşi fac mai uşor cumpărăturile din alte state", arată Comisia Europeană. UE încearcă să elaboreze o abordare comună asupra politicii cu privire la consumatorii europeni, atât pentru a-i proteja pe aceştia, cât şi pentru a elimina barierele din calea comerţului, s-a subliniat în cadrul conferinţei. Comisarul Dalli a declarat că va depune toate eforturile pentru a elabora norme comune clare şi pentru a garanta aplicarea reglementărilor existente de către statele membre. Anul trecut, Comisia a stabilit cinci măsuri prioritare de natură să încurajeze respectarea normelor de protecţie a consumatorului. Printre acestea se numără o mai bună monitorizare a pieţei şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere, dar şi organizarea de controale inopinate, efectuate de autorităţi, concomitent, în mai multe ţări.