Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Soldat român, rănit de o mină în Afganistan
Un militar din Batalionul 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele“ a fost rănit sâmbătă, 3 ianuarie, în jurul orei 16:00, ora României, în Afganistan, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naţionale. Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenţie rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană, pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman, Qalat. Autovehiculul uşor blindat de tip Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, militarii fiind atacaţi concomitent cu focuri de armament uşor de infanterie şi lovituri de aruncător de grenade antitanc. Militarul rănit a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la spitalul din Kandahar, unde beneficiază de asistenţă medicală specializată. Conform procedurilor standard de operare în astfel de situaţii, zona a fost imediat securizată. Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de o comisie a Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele“, condusă de şeful de stat major al unităţii. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale monitorizează evoluţia stării de sănătate a militarului rănit şi ţine legătura permanent cu familia acestuia.



.jpg)