Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Soldaţii francezi nu se retrag din Afganistan
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a justificat încă o dată, vineri, menţinerea trupelor franceze în Afganistan, spunând că „nu sunt întrunite condiţiile de retragere“, informează France Presse şi Associated Press. „Condiţiile de retragere nu sunt întrunite. Trebuie să continuăm să-i ajutăm pe afgani, până când vor putea să-şi asume singuri propria securitate şi dezvoltare, în cadrul unei ţări suverane, stabile şi pacificate, actor al dialogului internaţional“, a declarat Sarkozy. Şeful statului francez nu a făcut, însă, nici o declaraţie în legătură cu trimiterea de întăriri în Afganistan, aşa cum au cerut Statele Unite. Franţa este al patrulea furnizor de militari din Afganistan, având circa 3.750 de soldaţi angajaţi în teatrele de operaţiuni, din care 3.300 numai în Afganistan.