Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Sondaj: Vârsta este un criteriu de angajare
Trei din cinci candidaţi de peste 45 de ani s-au simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei, în timp ce un recrutor din trei spune că a selectat candidaţii pe acest criteriu, arată un sondaj BestJobs. Astfel, 80% dintre cei de peste 45 de ani au simțit o reticenţă a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susţin că au participat la cel puţin un interviu la care au fost discriminaţi din cauza vârstei. De cealaltă parte, unul din trei angajatori recunoaşte că a refuzat cel puţin o dată un candidat din acest motiv. (C. Z.)



.jpg)