Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Sporul natural rămâne negativ
Sporul natural rămâne unul negativ, cu un minus de 2.456 de persoane la nivelul lunii august 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cu toate acestea, numărul nașterilor este în creștere. În luna august a acestui an, s-au născut 18.332 de copii, cu 1.880 mai mulţi decât în luna iulie 2021, fiind totodată „prima lună de creştere a numărului de naşteri faţă de aceeaşi lună din anul precedent”, precizează INS. În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, în august s-au înregistrat 20.256 astfel de evenimente, cu 2.117 mai multe comparativ cu iulie. (C. Z.)



.jpg)