Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Târg de sărbători în Capitală
Producători şi meşteşugari din toate colţurile ţării vor fi prezenţi cu obiecte de artă populară şi produse culinare la cea de-a zecea ediţie a Târgului dedicat s ărbătorilor pascale din Capitală - „Tradiţii şi Flori de Sărbători”, care va avea loc în perioada 20-29 aprilie în Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle, informează un comunicat al Primăriei Capitalei.
Vizitatorii vor putea descoperi, între orele 10:00 și 21:00, la cele peste 70 de căsuţe din cadrul evenimentului, obiecte meşteşugăreşti şi produse culinare, dar şi o zonă gastronomică amenajată, cu gustări calde şi specialităţi de sezon.



.jpg)