Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Taxa de reciclare a ambalajelor ar putea falimenta fabricile
Reprezentanţii industriei de conserve din România afirmă că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil şi disponibilizarea a peste jumătate dintre angajaţii din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor. „Sectorul de conserve este cel mai năpăstuit. Sunt fabrici de conserve care pun pe piaţă 600 - 700 tone de sticle pe lună. Înmulţiţi cu 2 lei şi vedeţi dacă rezultatul este echivalentul profitului anual pe care îl poate realiza o fabrică. Noi cumpărăm borcanul cu 0,48 de lei, iar cu plata de 2 lei pe kilogramul de ambalaj ajungem la 1,1 - 1,2 lei borcanul, ceea ce înseamnă peste 60% din structura de cost. Fabricile de conserve din patronatul nostru pun pe piaţă aproximativ 40.000 de tone de sticlă pe an, echivalent borcanele pe care le furnizăm, la care se adaugă încă aproape 10.000 de tone prin borcanele goale care se vând în supermarketuri, adică aproximativ 50.000 de tone de sticlă”, a explicat preşedintele patronatului Romconserv, Aurel Tănase, citat de Agerpres. De asemenea, Aurel Tănase a menţionat că în industria de conserve din România s-au făcut investiţii de circa 150 de milioane de euro în ultimii ani, pentru echiparea fabricilor cu linii de producţie performante care să aducă competitivitate produselor româneşti, însă decizia Ministerului Mediului legată de plata acestei taxe de către producători va aduce falimentul fabricilor mici şi mijlocii. România are o capacitate de 300.000 de tone de materie primă în industria conservelor de legume şi fructe.