Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Titularizare: 45% din candidaţi au luat peste 7
Aproape 45% din candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au luat peste 7 sau nota 7, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). Proporția de 44,3% este în creştere cu aproape 7% faţă de anul trecut (37,55%), această centralizare a notelor fiind înainte de depunerea contestaţiilor. „Pe tranşe de note s-a înregistrat următoarea distribuţie: 83 de candidaţi (0,41%) au obţinut nota 10; 8.858 de candidaţi (44,01%) au obţinut note între 7 şi 9,99, iar 6.971 de candidaţi (34,64%) - note între 5 şi 6,99”, potrivit comunicatului, citat de Agerpres. Rezultatele finale se vor publica la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro în data de 3 august. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza în şedinţe publice organizate de centrele de concurs, în zilele de 8 şi 9 august. Ministerul punctează că „pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică și la inspecţia specială, la clasă, în profilul postului”.