Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Turismul aduce Bulgariei peste 3 miliarde de euro
Veniturile Bulgariei din turismul internaţional vor depăşi în acest an trei miliarde de euro, în creştere comparativ cu anul trecut, când acestea s-au situat în jur de 2,8 miliarde de euro, a declarat secretarul de stat în Ministerul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Ivo Marinov. Potrivit acestuia, ponderea pe care sectorul turistic o are în PIB-ul Bulgariei este de aproximativ 14%. Ivo Marinov a subliniat, totodată, că dorinţa autorităţilor bulgare de resort este să-şi continue strategia potrivit căreia România să fie piaţa numărul unu pentru Bulgaria, în condiţiile în care, anul acesta, numai până în luna iulie peste 400 de mii de turişti români şi-au petrecut concediile şi vacanţele în ţara vecină.