Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Unguri şi germani au evocat prima breşă în Cortina de Fier
Cancelarul german Angela Merkel şi înalţi demnitari ungari au evocat miercuri, la Sopron (Ungaria), evadarea din blocul ţărilor socialiste, în urmă cu 20 de ani, a peste 600 de est-germani, care au profitat de organizarea unui „picnic paneuropean“ în apropierea frontierei între Ungaria şi Austria. Angela Merkel a mulţumit, în numele Germaniei, „curajoşilor unguri şi est-germani care au arătat regimului Germaniei de Est dorinţa lor de libertate“. Fuga în masă în Austria, în acea zi de 19 august 1989, a fost primul exod al cetăţenilor din fosta Republică Democrată Germană în afara blocului sovietic, după construirea, în 1961, a Zidului Berlinului, care urma să fie dărâmat după mai puţin de trei luni de la acel episod. Organizată de opoziţia ungară şi de mişcarea paneuropeană, sub egida fiului ultimului împărat al Austro-Ungariei, Otto de Habsburg, această reuniune câmpenească urma să celebreze reconcilierea Ungariei cu Austria, după peste 20 de ani de izolare prin Cortina de Fier.