Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
„Unii români ar putea să-şi mai piardă slujbele“ în următoarele luni
Unii români şi-ar putea pierde slujbele în următoarele luni, dar este rolul guvernului să rezolve situaţia şi să arate încredere, pe fondul revenirii creşterii economice în acest an, a declarat, marţi, la Bucureşti, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn (foto).
"Guvernul României trebuie să fie încrezător şi să spună: am avut o scădere economică de 7% în 2009 şi acum ne aşteptăm la o creştere în 2010", a afirmat Strauss-Kahn. Pe de altă parte, şeful FMI a arătat că, în următoarele luni, respectiv aprilie-mai, "unii români ar putea să-şi mai piardă slujbele, însă rămâne misiunea guvernului de a rezolva această situaţie". Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajul în luna februarie a acestui an a continuat să crească, ajungând la 8,3%, faţă de 8,1% în luna precedentă şi 5,3% în februarie 2009. Dominique Strauss-Kahn s-a aflat în România într-o vizită de o zi, în cadrul unui turneu în Europa. El este însoţit de directorul Departamentului European al FMI, Marek Bella, de şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, şi de alţi oficiali.



.jpg)