Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Wikipedia a fost ieri închisă
Enciclopedia online Wikipedia a închis ieri paginile în limba engleză pentru 24 de ore, cu scopul de a protesta faţă de un proiect de lege contra pirateriei pe internet, care este analizat în această perioadă de Congresul american.
"Avertisment pentru studenţi şi elevi! Faceţi-vă temele din timp. Wikipedia protestează, miercuri, faţă de o lege rea", a scris pe contul său de Twitter Jimmy Wales, fondatorul acestei enciclopedii participative online. Proiectele de legi "Stop Online Piracy Act", depus la Camera Reprezentanţilor, şi "Protect IP Act", analizat în Senatul american, vizează combaterea pirateriei online. Însă în decembrie 2011, mai mulţi "pionieri" ai internetului, precum fondatorii eBay, Google, Twitter, Yahoo! şi Wikipedia, au publicat o scrisoare deschisă în care îşi exprimau îngrijorarea faţă de proiectele Congresului american. Potrivit lor, propunerile aflate în studiu "ar oferi Guvernului american puterea de a cenzura internetul, folosind proceduri similare cu cele folosite de China, Malaysia şi Iran". Wikipedia, care a celebrat pe 15 ianuarie cea de-a 11-a aniversare a ei, este cea mai importantă enciclopedie online din lume, cu peste 20 milioane de articole în 282 de limbi.