Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu“, în Ţara Oltului
La acest sfârşit de săptămână, oraşul Avrig şi comunele Racoviţa şi Turnu Roşu sunt gazde pentru „Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu“. Sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi la numeroase evenimente culturale.
Filme documentare, teatru pentru copii, un concert de muzică clasică, un spectacol folcloric, lecturi publice şi expoziţie cu vânzare de produse de artă tradiţională sunt câteva din ofertele organizatorilor. Cei care iubesc muntele au ocazia să facă o drumeţie pe Muntele Suru, alături de un ghid montan şi de un salvamontist sibian. De asemenea, un alt punct de atracţie este expoziţia cu vânzare de produse tradiţionale agro-alimentare aduse de producători din Racoviţa şi din alte localităţi de pe Ţara Oltului. Din Ţara Secaşelor, „Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu“ ajung în acest weekend în Ţara Oltului.
Sâmbătă, 23 mai, este ziua dedicată în special elevilor, care sunt aşteptaţi de Caravana Astra Film la Biblioteca oraşului Avrig, începând cu ora 10.00. Aici, peste 200 de copii de la şcolile din Avrig şi Racoviţa, dar şi copii din Sibiu care se vor afla la bunicii şi rudele din Avrig, pot viziona mai multe filme documentare, printre care nu lipseşte filmul de prezentare al judeţului Sibiu, realizat cu imagini spectaculoase filmate din elicopter, conform comunicatului transmis de Consiliul Judeţean Sibiu (CJ).
De la ora 11.00, actorii de la Teatrul pentru copii şi tineret „Gong“ din Sibiu vor antrena copiii într-un spectacol interactiv, iar de la ora 12.00, grupa „Teatru din Bibliotecă“ al bibliotecii orăşeneşti Avrig prezintă spectacolul „Veronica“, după filmul cu acelaşi nume. Programul pregătit pentru copii se va încheia cu un club de lectură, în cadrul căruia copiii din Avrig vor recita poezii compuse de ei şi vor citi pasaje din lecturile consacrate. Între orele 10.00 - 13.00, elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ îşi vor expune spre vânzare produsele de artă tradiţională realizate de ei în cadrul claselor de profil ale şcolii.
La Biblioteca din Avrig, de la ora 19.00, va avea loc un concert susţinut de o formaţie camerală a Filarmonicii de Stat Sibiu - Ansamblul cameral „Barocco“. Vasile Şulţ şi Iuliana Cotîrlea la vioară, Ioana Surdea la violă şi Titus Tincu la violoncel, alături de invitatul special Cosmin Fidileş la vioară, vor aduce publicului pagini muzicale celebre din repertoriul clasic.
În comuna Turnu Roşu, la biblioteca publică, de la ora 16.00 va începe o acţiune culturală realizată de Biblioteca Judeţeană „Astra“, în cadrul căreia vor fi donate cărţi şi va avea loc o lectură publică pentru toţi copiii din localitate.
Tot sâmbătă, 23 mai, experienţele de descoperire a judeţului Sibiu continuă cu drumeţia „Sportiv în Munţii Făgăraş - Pe muntele Suru“, pe traseul Sebeşu de Sus (457 m) - Muchia Moaşei - Cabana Suru (1450 m) - Curmătura Surului (2113 m) - Vf. Suru (2283 m). Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, cea care organizează această „expediţie“, precizează că traseul presupune un grad de dificultate fizică avansat şi le recomandă participanţilor la drumeţie să aibă echipament adaptat de munte: bocanci, hanorac, pelerină de ploaie, apă, alimente. Plecarea are loc din parcarea Sălii „Thalia“ Sibiu, dimineaţa la ora 8.00, iar întoarcerea va fi la ora 20.00. Participarea este gratuită şi se face pe bază de înscriere.
Spectacol la Căminul Cultural Racoviţa
Duminică, 24 mai, la Căminul Cultural din Racoviţa, începând cu ora 13.00, Fanfara „Muzicienii Sibiului“ va întâmpina oficialităţile sibiene, primarii din Ţara Oltului racoviţeni şi de toţi cei care doresc să participe la un spectacol folcloric, în cadrul căruia vor evolua Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului“, alături de solişti precum Mariana Anghel, Adriana Anghel, Alina Bîcă, Nelu Albu, Alina Pinca, Răzvan Năstăsescu şi Daniel Rosalim.
Vor urca pe scenă mai multe ansambluri folclorice din zonă, ca „Datina“ din Tălmaciu, „Valea Moaşei“ din Sebeşu de Sus şi „Doruleţ“ din Racoviţa. Între orele 13.00 - 17.00, în apropierea Căminului Cultural din Racoviţa va fi amenajat un stand cu informaţii turistice despre judeţul Sibiu şi standuri cu produse agro-alimentare tradiţionale.
Cei care doresc să ajungă gratuit la Racoviţa, cu Caravana Zilelor Culturale, sunt aşteptaţi în parcarea de la Sala Thalia, la ora 12;00, iar plecarea din Racoviţa se va face la ora 17.00, conform Ioanei Căpăţînă, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Sibiu. (Oana Rusu)