Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Zilele Vecinătăţii“, în primă ediţie la Sibiu, în Hipodrom
Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), cu sprijinul Primăriei Sibiu, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o serie de manifestări culturale şi artistice, puse sub genericul „Zilele Vecinătăţii“. Primii sibieni care au profitat din plin de sărbătoarea comunităţii au fost cei din cartierul Hipodrom.
Ideea organizării unor astfel de manifestări cultural-artistice aparţine membrilor AIOS şi a venit ca o încercare de animare a cartierelor sibiene mai îndepărtate de centrul istoric, locul unde au loc majoritatea festivalurilor şi a evenimentelor de marcă din cetatea transilvană.
În acelaşi timp, AIOS şi-a propus ca prin astfel de manifestări să închege şi mai mult comunitatea din Hipodrom şi să-i determine pe sibieni să contribuie mai mult la înfrumuseţarea cartierului în care locuiesc, muncesc, învaţă şi îşi petrec timpul liber.
Primul cartier care s-a bucurat de iniţiativa AIOS a fost Hipodromul, poate cea mai tânără parte a Sibiului, aflat pe locul unde au avut loc evenimente istorice, de la găzduirea armatei transilvănene a lui Andrei Bathory, pentru pregătirea luptei de la Şelimbăr cu trupele lui Mihai Viteazul, până la decolarea lui Aurel Vlaicu, de aici spre Bucureşti, în 1911, cu cel de al doilea avion al său.
Cartierul Hipodrom, construit începând din 1965, pe locul unde existau cazărmi militare şi, bineînţeles, un hipodrom pentru exerciţiile cavaleriei habsburgice, a devenit mai cunoscut prin manifestarea de săptămâna trecută.
Mai multe familii au intrat încă din 16 iunie într-un concurs de înfrumuseţare a scărilor de bloc şi s-au pregătit, astfel, pentru un week-end în care locurile obişnuite au devenit spaţii de expoziţii, librării în aer liber, terenuri de sport şi scene pentru artişti. Un sens al bulevardului Mihai Viteazul din cartier a fost închis circulaţiei rutiere, pentru a permite organizarea de activităţi sportive pentru copii şi tineri, târguri de jucării şi de obiecte vechi, evenimente artistice şi multe alte surprize pregătite pentru sibienii din Hipodrom.
Tradiţia „vecinătăţilor“
Aşa cum au declarat organizatorii „Zilelor Vecinătăţii“, a fost un eveniment ce şi-a propus reînvierea tradiţiilor vecinătăţilor sibiene, prin care comunităţile devin mai frumoase, mai cunoscute şi mai utile oamenilor în timpul liber. Amintim printre manifestări şi concursul de desen pe asfalt, orele de poezie cu Radu Vancu, turul istoric al cartierului cu Răzvan C. Pop, atelierul de tango şi concertul oferit de Junii Sibiului, împreună cu artiştii populari Viorica Telcean, Nelu Albu, Daniel Rosalim, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiţă şi Camelia Cozma Stoiţă.
Manifestarea organizată de AIOS va continua şi în anii următori, în alte cartiere din Sibiu. Anul viitor este rândul sibienilor din cartierul Terezian să se bucure de momente de relaxare şi de petrecere a timpului liber într-un mod inedit şi benefic pentru fiecare familie. (Sursa foto: AIOS)