Ce spun elevii despre icoanele din şcoli?

▲ În contextul dezbaterilor privind legitimitatea prezenţei simbolurilor religioase în şcoli, în perioada 15 mai-15 iunie 2007, un grup de studenţi sociologi ai Universităţii „Al. I. Cuza“ a realizat o cercetare sociologică pe această temă, în cadrul a două licee din municipiul Iaşi ▲ Ce părere au cei 157 de elevi ieşeni chestionaţi cu privire la icoanele din sălile de clasă şi cum se raportează ei la Biserică? ▲ Ce au răspuns liceenii participanţi la studiu la întrebarea: „cui ar trebui să îi revină responsabilitatea de a decide asupra prezenţei simbolurilor religioase în şcoli?“ ▲

Ca urmare a transformărilor politico-sociale din România ultimelor două decenii, prezenţa simbolurilor religioase (mai exact icoane, cruci) în şcolile din ţara noastră s-a dovedit a fi un subiect de ample dezbateri în mass-media şi, prin intermediul acesteia, la nivelul întregii societăţii. În acest context, s-au făcut auzite voci care contestă legitimitatea prezenţei simbolurilor religioase în şcoli, invocându-se motivul că acestea ar constitui o formă de încălcare a libertăţii de conştiinţă a elevilor. Pe de altă parte, o parte semnificativă a opiniei publice consideră că prezenţa simbolurilor religioase în şcoli este o normalitate şi chiar o necesitate, argumentându-şi poziţia prin influenţa pozitivă a acestor simboluri asupra formării morale şi didactice a elevilor, prin faptul că afişarea acestor simboluri este o expresie a voinţei majorităţii, prin caracterul pacifist, stimulator şi inofensiv al acestora, etc.

Baza studiului

Dată fiind multitudinea şi varietatea opiniilor şi atitudinilor formulate cu referire la simbolurile religioase din şcoli, un grup de studenţi sociologi ieşeni şi-a propus să obţină o imagine cât mai clară a opiniilor elevilor, aceştia fiind, de fapt, principalii actori şi primii vizaţi de rezultatele dezbaterii. S-a pornit de la premisa că analiza opiniilor şi atitudinilor elevilor cu privire la prezenţa simbolurilor religioase în şcoli ar putea constitui reperul cel mai important în economia discuţiilor purtate pe marginea acestei teme.

Cercetarea a avut un caracter preponderent cantitativ, principala metodă utilizată fiind sondajul de opinie bazat pe chestionar. Eşantionul constituit din opt clase din cadrul celor două licee, a fost realizat, ţinându-se cont de criteriul profilului studiilor şi al anilor de studii. Astfel, în eşantion au fost incluse, în mod egal, de la fiecare liceu, clase cu profil uman şi real, precum şi din toţi cei patru ani de studii.

Principala ipoteză utilizată în cadrul cercetării se referă la percepţia şi atitudinea elevilor cu privire la prezenţa simbolurilor religioase din sălile de curs şi ea ar putea fi formulată în felul următor: în şcolile sau sălile de curs în care apar simboluri religioase, acestea au fost expuse la iniţiativa sau/şi prin consensul majorităţii elevilor din clasa respectivă, iar prezenţa în continuare a acestor simboluri este o manifestare a consensului dintre majoritatea elevilor.

Studiul a pornit de la premisa că, aflându-se în plin proces de socializare, elevii sunt influenţaţi de ideile, valorile, simbolurile cu care vin în contact. În acelaşi timp, conform teoriei socializării, în cadrul acestui proces, tinerii îşi construiesc un mod particular de a se raporta la lumea înconjurătoare, detaşându-se de tiparele cu care au fost obişnuiţi în copilărie. Cercetarea îşi propune să analizeze modul în care elevii claselor de liceu din municipiul Iaşi percep prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă în care învaţă şi cum se raportează la acestea.

Din 157 de elevi, nici unul nu a respins ideea de a merge la biserică

Concluziile formulate pe baza analizei chestionarelor au vizat, în principal, două aspecte: religiozitatea elevilor din cele două licee, respectiv atitudinea acestora faţă de simbolurile religioase din şcoli.

În ce priveşte nivelul de religiozitate al elevilor chestionaţi, aceştia se apreciază pe ei înşişi ca fiind în general religioşi. Astfel, 71,32 % din totalul respondenţilor se consideră ca fiind persoane religioase. Aceste aprecieri oarecum generale au fost completate şi clarificate prin precizări suplimentare prevăzute în cadrul itemilor chestionarului. Astfel, dacă la primul item elevii au fost puşi în faţa unei întrebări generale cu privire la nivelul lor de religiozitate, în continuare au fost solicitaţi să-şi expliciteze poziţia faţă de aceste lucruri. În aceste condiţii, ponderea răspunsurilor înregistrate a fost mai clar definită, procentul celor care consideră că Dumnezeu joacă un rol important în viaţa lor fiind evident mai mare decât în primul caz.

De asemenea, rezultate studiului indică, în general, un nivel destul de ridicat al conformităţii credinţelor tinerilor cu învăţătura Bisericii, dat fiind faptul că toţi elevii chestionaţi s-au declarat a fi creştini, marea majoritate a acestora fiind ortodocşi (87,9%). Această conformitate se explică în mare măsură prin cunoştinţele dobândite de către elevi în cadrul orelor de religie, pe marginea temelor privitoare la religie.

Şi în ce priveşte frecventarea bisericii, se observă faptul că procentul cumulat al celor care îndeplinesc acest lucru o dată sau de mai multe ori în fiecare lună este de 55,2% din totalitatea elevilor chestionaţi, aşadar un scor destul de însemnat. Important de remarcat este, de asemenea, faptul că la întrebarea „cât de des obişnuiţi să frecventaţi biserica?“ nu a fost înregistrată niciodată valoarea „de fapt, niciodată“, ceea ce semnifică faptul că din totalul celor 157 de elevi chestionaţi, nici un elev nu a respins din principiu ideea de a frecventa biserica.

Rezultatele înregistrate indică, de asemenea, un nivel ridicat al practicilor religioase ale elevilor chestionaţi. Astfel, se poate constata faptul că elevii ieşeni ai celor două licee nu doar manifestă idei şi convingeri religioase teoretice, ci şi aplică preceptele credinţelor religioase pe care le reprezintă, dat fiind faptul că un procent cumulat de 79,6% de elevi din cele 8 clase chestionate afirmă că se roagă în privat o dată sau de mai multe ori pe săptămână.

Expunerea simbolurilor religioase în sălile de clasă este o expresie a voinţei elevilor

În ceea ce priveşte atitudinea elevilor faţă de instituţia Bisericii, răspunsurile acestora indică faptul că, în ansamblu, Biserica este asociată mai mult cu aspectele spirituale şi morale ale vieţii. Procentele ridicate ale răspunsurilor negative şi ratele crescute ale non-răspunsurilor de la celelalte două întrebări, (despre poziţia Bisericii faţă de problemele vieţii de familie şi cele sociale), evidenţiază unele note de scepticism ale elevilor faţă de implicarea Bisericii în aceste două aspecte ale vieţii sociale.

În general, răspunsurile elevilor la întrebările privind moralitatea indică faptul că aceştia se arată, în cea mai mare parte, de acord cu principiile moralei, ale tradiţiei şi, implicit, cu principiile practice ale vieţii religioase. O percepţie oarecum diferită de cea a tradiţiei creştine o înregistrează elevii atunci când se exprimă cu privire la justificarea sau nejustificarea divorţului, aceştia optând într-un procent foarte ridicat (58,9%) pentru ultima variantă. Aceste constatări indică o transformare a percepţiei tradiţionale a elevilor cu privire la căsătorie, care se impune a fi analizată în cercetări ulterioare.

În ce priveşte ipoteza privind influenţa profilului studiilor asupra religiozităţii, cercetarea indică faptul că nu există o influenţă considerabilă a profilului studiilor în privinţa credinţelor, atitudinilor şi comportamentelor religioase ale elevilor din cele două licee ieşene. Este posibil ca această situaţie să se datoreze faptului că persoanele chestionate se află la o vârstă prea fragedă pentru a-şi forma un set de opinii, credinţe şi atitudini în conformitate cu profilul studiilor şi ocupaţiilor pe care le exercită.

În privinţa celui de-al doilea concept fundamental al cercetării - „atitudinea elevilor faţă de simbolurile religioase“, aici se constată că cea mai mare parte a elevilor chestionaţi apreciază rolul pozitiv al simbolurilor religioase în sălile de clasă. Astfel, 67,5% dintre elevii chestionaţi consideră că simbolurile religioase joacă un rol important în activitatea desfăşurată în şcoală.

Rezultatele cercetării confirmă una dintre principalele ipoteze ale studiului, anume aceea că expunerea simbolurilor religioase în sălile de clasă este o expresie a voinţei elevilor, secondaţi de profesori şi părinţi. Astfel, un procent impresionant dintre elevi, (80,7%) sunt de părere că decizia privind expunerea simbolurilor religioase din şcoli ar trebui să aparţină elevilor, în comparaţie cu 4,7% care sunt de părere că ea ar trebui să fie luată de profesori, sau 12,9%, de autorităţile statului. Această opţiune categoric exprimată a elevilor denotă că aceştia îşi revendică pentru sine aproape exclusiv dreptul de a decide asupra legitimităţii prezenţei simbolurilor religioase în şcoli. Ei nu acordă acest drept decât într-o mică măsură profesorilor, părinţilor sau chiar autorităţilor statului.

Cine decide asupra prezenţei icoanelor în şcoli?

O astfel de perspectivă ar putea contribui decisiv la clarificarea dezbaterilor cu privire la normalitatea prezenţei simbolurilor religioase în sălile de clasă. Elevii ieşeni din cele două licee se arată, prin urmare, de acord ca ei înşişi să delibereze şi să decidă la nivel de colectiv dacă prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă este sau nu oportună. În acelaşi timp, un procent de 40,76% indică faptul că prezenţa simbolurilor religioase în şcoli are o influenţă pozitivă asupra activităţii zilnice a elevilor. Răspunsurile codificate sub indicele „influenţează pozitiv“ ilustrează în diverse nuanţe această idee, elevii argumentând variat motivele pentru care ei percep existenţa simbolurilor religioase ca fiind utilă.

În continuare, problematica atitudinii elevilor faţă de simbolurile religioase rămâne deosebit de interesantă, mai ales pe fondul dezbaterilor declanşate în ultimii ani în România, dar şi în Europa, pe tema legitimităţii prezenţei simbolurilor religioase în spaţiile publice. Concluziile studiului de faţă indică faptul că elevii nu acceptă cu uşurinţă ca astfel de dezbateri, care îi privesc în mod direct, să se desfăşoare în lipsa lor. Răspunsul la întrebarea „cui ar trebui să îi revină responsabilitatea de a decide asupra prezenţei simbolurilor religioase în şcoli?“ este formulat de către elevi fără echivoc: în primul rând elevilor.

▲ Religiozitatea, între declaraţie şi faptă

Un mod concret de analiză a religiozităţii în peisajul social îl reprezintă evaluarea modului în care credinţele şi atitudinile cu caracter religios se concretizează în comportamentele şi actele vieţii cotidiene. Teoreticienii analizei sociologice a religiozităţii amintesc în nenumărate rânduri faptul că religiozitatea în sine este deosebit de dificil, dacă nu imposibil de evaluat, în lipsa unor repere comportamentale concrete ale actorilor sociali. Cu alte cuvinte, autenticitatea unor credinţe sau orientări spirituale este probată tocmai prin observarea modului în care acestea au consecinţe în viaţa concretă a actorilor sociali. Deşi nu se exclude posibilitatea existenţei unor idei sau convingeri religioase care să se manifeste doar în plan abstract, spiritual, cu toate acestea, efectivitatea şi ponderea acestor idei, convingeri, credinţe se măsoară tocmai prin prisma ecourilor şi impulsurilor pe care acestea le propagă la nivelul atitudinilor, comportamentelor, faptelor concrete ale persoanelor vizate în cadrul unei cercetări.

În cazul studiului prezentat în aceste pagini, religiozitatea elevilor din cele două instituţii de învăţământ preuniversitar din Iaşi, înregistrată la nivelul opiniilor oarecum abstracte, va fi confruntată cu modul în care aceste credinţe au sau nu au consecinţe practice. Rezultatele acestei evaluări vor putea oferi importante indicii asupra trăsăturilor şi caracterului religiozităţii elevilor chestionaţi.

Astfel, la întrebarea „În afară de nunţi, înmormântări sau botezuri, cât de des aţi mers la biserică în ultimul timp?“, un procent de 21% dintre respondenţi au afirmat că frecventează biserica săptămânal, iar 26,8% merg la biserică o dată pe lună. Dat fiind faptul că procentul cumulat al celor care merg la biserică o dată sau de mai multe ori în fiecare lună este de 55,2%, din totalitatea elevilor chestionaţi, se poate spune că acest scor este destul de însemnat. Totodată, un procent de 35,7% dintre elevi frecventează biserica cu ocazia marilor sărbători religioase creştine, în timp ce doar 6,3% spun că merg la biserică o dată pe an sau o dată la câţiva ani (2,8%). Important de remarcat este, de asemenea, faptul că nu a fost înregistrată niciodată valoarea „de fapt, niciodată“, ceea ce semnifică faptul că din totalul celor 157 de elevi chestionaţi, din cele opt clase incluse în eşantion, nici un elev nu a spus despre sine că nu merge niciodată la biserică.

▲ Cât de importantă este prezenţa simbolurilor religioase într-o sală de clasă?

O întrebare din chestionarul adresat elevilor din eşantion consta în a aprecia, pe o scală de la 1 la 10, cât de importantă este prezenţa simbolurilor religioase într-o sală de clasă.

Este demn de remarcat faptul că cea mai des întâlnită valoare din tabel este 10, aceasta însumând un procent de 21,7% din totalul respondenţilor. Ţinând cont de faptul că media valorilor înregistrate este de 6.75, iar valoarea mediană de 8, se poate aprecia faptul că răspunsurile elevilor se concentrează în cea de-a doua jumătate a scalei, adică între 5 şi 10. Valorile cumulate ale răspunsurilor din acest interval însumează un procent de 67,5%, fapt ce denotă că elevii chestionaţi consideră că simbolurile religioase joacă un rol important în activitatea desfăşurată în şcoală.

▲ Posibilităţile şi limitele sociologiei religiei

Sociologia religiei este, aşa cum însuşi numele o arată, o disciplină de ramură a sociologiei, care se concentrează în principal pe formele de manifestare socială a comportamentului religios, studiind condiţiile şi efectele acestui tip de comportament în plan social.

Se poate afirma că însăşi apariţia şi evoluţia sociologiei ca ştiinţă se datorează în mare parte preocupărilor privind religia şi formele concrete de manifestare a comportamentului religios, ca şi componentă esenţială a comportamentului uman în ansamblu. Nu întâmplător, fondatori ai sociologiei, precum E. Durkheim, M. Weber sau T. Parsons au acordat o atenţie specială religiei şi raporturilor sau interdependenţelor dintre religie şi societate. Aceştia şi-au conceput sistemele sociologice încercând să ofere o descriere sau explicaţie a fenomenului religios şi raportului acestuia cu societatea. Analiza fenomenului religios ca fapt social se impune drept componentă fundamentală a demersului de analiză a evoluţiei şi funcţionării oricărei societăţi.

Spre deosebire de teologie, sociologia adoptă un mod specific de abordare a religiei. Dacă în cadrul teologiei dogmele sau adevărurile de credinţă sunt prezentate într-o manieră sistematică, insistându-se totodată şi asupra consecinţelor practice ale acestor învăţături în viaţa credincioşilor, sociologia porneşte de la premisa că religia există ca fenomen real şi obiectiv în societate. Fără a se putea exprima asupra conţinutului efectiv al învăţăturilor de credinţă, analiza sociologică abordează, prin urmare, doar dimensiunea socială a acestui fenomen, vizând în principal condiţiile şi efectele sociale ale comportamentului religios.