Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Arhiepiscopul de Canterbury, invitat la Seminarul „Sf. Vladimir“
Arhiepiscopul anglican de Canterbury, Rowan Williams, a fost invitat la următoarea conferinţă anuală dedicată Părintelui Alexandre Schmemann, organizată de Seminarul „Sfântul Vladimir“ din Statele Unite, anunţă orthodoxie.com. Arhiepiscopul Williams va susţine, pe 30 ianuarie, un expozeu cu titlul „Teologia şi chemarea la viaţa contemplativă: imaginea umanităţii în Filocalie“. După susţinerea acestei teme, Arhiepiscopul de Canterbury va primi titlul de doctor honoris causa pentru contribuţia sa la studierea teologiei şi spiritualităţii ortodoxe.



.jpg)