Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Academia Română lansează două proiecte de burse postdoctorale
Academia Română anunţă lansarea, astăzi, în Amfiteatrul "Ion Heliade Rădulescu" al Bibliotecii Academiei Române, a două proiecte de burse postdoctorale. Primul, intitulat "Biotehnologii celulare şi moleculare cu aplicaţii medicale", coordonat de Institutul de Biochimie al Academiei Române, are ca obiectiv continuarea pregătirii pentru cariera de cercetător a tinerilor care au absolvit studii doctorale în biologie, chimie, fizică, ştiinţe medicale sau informatică. Al doilea, "Fondul Social European - Program de burse postdoctorale Cristofor I. Simionescu", coordonat de Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" Iaşi, are ca obiectiv principal facilitarea accesului tinerilor doctori în ştiinţe la programe de formare postdoctorală în domeniul biomaterialelor.