Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Astăzi începe evaluarea elevilor de clasa a VIII-a
Evaluarea naţională la clasa a VIII-a în anul şcolar 2009-2010 va avea loc între 4 şi 12 mai, iar cea din perioada specială, între 25 mai şi 2 iunie, potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, care înlocuieşte tezele unice cu testarea după modelul evaluărilor internaţionale.
Astfel, elevii din clasa a VIII-a susţin prima probă astăzi, la Limba şi literatura română - probă scrisă. În 6 mai este programată proba la Limba şi literatura maternă, iar în 12 mai, la Matematică, ambele fiind probe scrise. Perioada specială de evaluare va începe în 25 mai 2010, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 27 mai se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, iar în 2 iunie, la Matematica. Subiectele pentru evaluarea naţională au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, ţinând seama de mai multe cerinţe. Elevii au la dispoziţie 2 ore pentru a rezolva subiectele, iar rezultatele vor fi afişate după o săptămână. Pentru absolvenţii din promoţia 2010, media de admitere este o medie ponderată, în care media generală obţinută la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a are o pondere de 25%, media generală la evaluarea naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 25 %, iar media generală de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a are o pondere de 50%.