Cele două Mântulese

Cartea Andreei Răsuceanu, "Cele două Mântulese" - publicată în 2009 la Editura Vremea -, oferă cititorului, pe lângă o

lectură savuroasă, ocazia unei înmiresmate plimbări imaginare pe uliţele şi prin mahalalele Bucureştiului de altădată, având ca ţintă a călătoriei descifrarea enigmelor legate de originea zonei Mântuleasa.

Încă din primele pagini, autoarea ne introduce tiptil în odăile răcoroase şi iscusit ornate ale Stancăi Mântuleasa. Jupâneasa primise drept dotă, la căsătoria sa, pământurile bogate în grădini şi livezi de duzi, prin mijlocul cărora şerpuia lină uliţa ce-i purta numele - Mântuleasa. Uliţa era înscrisă într-un traseu mai lung - ea făcea trecerea (ca şi în zilele noastre) între două mari artere: Podul Vergului (Calea Călăraşilor) şi Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor). Mai târziu, tot ei i se va datora şi ctitorirea bisericii (de această dată alăturându-i-se şi cumnata sa, Maria) în jurul căreia se va întinde, la scurtă vreme, mahalaua Mântuleasa. Începând de aici, istoria se ramifică, autoarea prinzând de fiecare dată sub lupa cercetării sale câte un alt ungher învăluit într-o istorie anume, dar nu întârzie să apară în discuţie nici locuitorii care s-au perindat prin această zonă de-a lungul diferitelor epoci. Urzeala cărţii capătă treptat consistenţă şi formă, ipotezele se transformă uneori în scenarii pitoreşti, bogăţia detaliilor şi a documentelor evocate fiind în permanenţă dublate de imaginaţia autoarei, care reuşeşte să îmbrace relatările istorice în imagini pline de viaţă, culoare şi sens.

Conform autoarei, "dincolo de aspectele legate de istorie, urbanism, arhitectură sau de valorificările literare ale zonei intrate în mitologia bucureşteană, studiul acestui colţ al Capitalei va oferi imaginea unor mentalităţi care trec, în drumul lor prin modernitate către contemporaneitate, de la viziunea omului medieval, ce trăieşte cu înfricoşare mistică şi îndoieli chinuitoare, la cea a modernului, al cărui centru de interes se deplasează de la obsesia faţă de Lumea de Dincolo la existenţa telurică, în secolul în care misterul metafizic devine minune tehnică, iar fascinaţia aromelor dulceag-voluptuoase ale Orientului e convertită în pasiune faţă de inefabilul parfum al Occidentului sofisticat".