Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Cocori din hârtie, la Diverta
La magazinul Diverta de pe bulevardul Magheru este deschisă timp de o lună o expoziţie de origami. Piesele, peste 200 la număr, sunt create de origamişti români, cu vârste între 10 şi 40 de ani. Desigur, modelul de bază îl reprezintă cocorul, însă autorii au imaginat tot felul de lucrări figurative surprinzătoare, pline de măiestrie. La noi, origami s-a făcut mai cunoscut în ultimii ani, însă arta împăturirii hârtiei datează din anul 105, spun unii istorici. Cu certitudine, hârtia a fost adusă în Japonia de călugării budişti în secolul al VI-lea şi a fost introdusă în ceremonialele religioase shintoiste. "Oamenii-origami cred în aşternuturile întinse de hârtie ale acestei lumi minunate. Ei se pliază şi se răsucesc, se învârtesc în funcţie de ceilalţi, de situaţie sau de dorinţă. Pot deveni orice, dar rămân în sinea lor nişte blânde făpturi albe, iar la finalul vieţii se transformă în cocori de hârtie înainte de a dispărea definitiv", scriu creatorii de sculpturi mici pe forumul de specialitate www.origami-romania.ro.