Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Desene la Universitate
Un nou proiect cultural se desfăşoară pe străzile Bucureştiului nostru cosmopolit. Echipa "I Love Bucharest", concentrată pe regenerarea spaţiului public al oraşului, ne invită să ne alăturăm "Aventurilor lui MR Urban". Evenimentul reprezintă un amplu program prin intermediul căruia dulapurile cu cărţi de la Universitate s-au însufleţit cu desene ale artiştilor plastici.
Zi de zi, 22 de dulapuri ne însoţesc câţiva metri pe trotuarul de la Universitate. Fie că mergem spre Cişmigiu sau aşteptăm în staţia ticsită, rafturile se insinuează involuntar în memoria vizuală. Dacă răsfoim sau nu vreo carte, dacă avem nevoie de vreuna dintre ele, nu are relevanţă. Verdictul este dat apriori. Însă dulapurile sunt acolo şi nu pot trece neobservate. Ziua, chipul lor livresc, de mobilă cărturărească din timpurile bune, ne urmăreşte hulpav până la colţul Universităţii. Noaptea, îşi trage plapuma de metal a uşilor gri peste ochi şi visează cititori entuziaşti. Cele două feţe opuse privesc înainte şi înapoi, asemeni lui Ianus, zeul uşii şi al trecerii. Însă cei 22 de Ianuşi vor atenţia trecătorilor la orice oră a zilei şi a nopţii. "MR Urban este fiecare dintre noi, iar aventurile sale sunt în acelaşi timp aventurile noastre cotidiene şi mostre ale comportamentului nostru comun", ne-au explicat iniţiatorii "I Love Bucharest". Astfel, cei 22 de camarazi s-au lăsat "tatuaţi" cu scene realist-comice din viaţa lui MR Urban, pentru ca noi, trecătorii, să mai facem câte o haltă estetică pe linia continuă a rutinei de zi cu zi. Un apel la buna creştere Intervenţia artistică in situ, realizată de cei de la "I Love Bucharest", reprezintă doar o primă etapă a "Aventurilor lui MR Urban", deoarece programul va continua în lunile octombrie-noiembrie cu o serie de imagini video proiectate în staţiile de metrou din Bucureşti. "Folosind artele vizuale ca mijloc de expresie, "Aventurile lui MR Urban" sunt un apel la buna creştere, la schimbare, o reflexie a realităţii citadine comune, dedicată modelării comportamentului civic al cetăţeanului din România şi în special din Bucureşti" (Mihaela Miron, PR "I Love Bucharest"). Acţiunile de genul lui MR Urban s-au născut din nevoia de a semnala disfuncţionalităţile de atitudine, de relaţie urbană, dar şi de a recupera bunul-simţ şi educaţia aflate în suferinţă. Cu toţii acuzăm lipsa de respect, agresivitatea verbală, agresivitatea în trafic, lipsa de înţelegere, de toleranţă şi bunăvoinţa, indiferenţa, nepăsarea, tristeţea oamenilor pe stradă, lipsa de solidaritate, mitocănia, dar cu greu facem ceva cu comportamentul nostru. Mr Urban şi echipa "I Love Bucharest" ne învaţă cum să fim cetăţeni cu alţii şi cu noi înşine. Lecţia cea mai aspră ne-o dau dulapurile de la Universitate care nu ne agresează niciodată. Proiecte artistice similare "I love Bucharest" este un program inovativ şi de actiune, concentrat pe proiecte de artă publică, propuse şi realizate de artişti vizuali. Numele său este inspirat din programe similare precum "I love Berlin", "I love Paris", "I love New York". Născut în 2005, "I love Bucharest" a realizat o serie de proiecte şi intervenţii artistice precum Strada Cărţii, Roll Up Art, Desenează pentru Bucureşti, Cine e Mitică? sau Bucharest metroART, independent sau în cadrul unor evenimente de amploare.