Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Luca 13, 10-17 În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de
Doi ani de masterat ca să ajungi profesor de şcoală
Absolvenţii de facultate trebuie să facă doi ani de masterat după absolvirea cursurilor universitare în cazul în care aleg profesiunea didactică. Potrivit Legii educaţiei, aceşti studenţi pot beneficia, în anumite condiţii, de burse lunare egale cu un salariu net al unui profesor debutant, care, în acest moment, este de circa 700 de lei.
Studenţii care frecventează cursurile masteratului didactic acreditat de Ministerul Educaţiei într-o instituţie publică beneficiază de burse de studiu finanţate de la bugetul de stat, valoarea acestora fiind egală cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit proiectului Legii educaţiei. Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de doi ani, acreditat de MECTS, într-o instituţie publică. Schimbarea sistemului de pregătire a profesorilor şi instituirea masteratului didactic vor intra în vigoare după publicarea în "Monitorul Oficial" a Legii educaţiei care, deocamdată, a fost trimisă spre aprobare Parlamentului. Criteriile de acordare a burselor de la bugetul de stat se stabilesc de către MECTS, absolvenţilor masteratului didactic fiindu-le eliberată o diplomă de master didactic în domeniul programului de licenţă. Ocuparea unei funcţii didactice, pentru perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar, se realizează prin concurs pe posturi/catedre vacante sau prin repartizare de către inspectoratul şcolar judeţean pe posturile rămase neocupate în urma concursului. Titlul de doctor, echivalent cu gradul I Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. Celor angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), la decizia consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii. Cele care nu promovează acest examen pot participa la cel mult două alte sesiuni ale acestuia, în condiţiile reluării de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an şcolar. Evoluţia în carieră se realizează prin gradul didactic II şi gradul didactic I, examene de certificare a diferitelor niveluri de competenţă. Gradul didactic II se obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ. Gradul didactic I se poate obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la acordarea gradului didactic II. În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradelor didactice II, respectiv I pot fi repetate la un interval de cel puţin 2 ani şcolari. Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte condiţiile de formare iniţială şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă sau în domeniul fundamental, i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare speciale. Personalul didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ sau gradul didactic II cu media 10 se poate prezenta, după caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme faţă de perioada prevăzută de prezenta lege.