Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Familie Femeia creştină şi rolul ei misionar

Femeia creştină şi rolul ei misionar

Pentru cei mai mulţi dintre creştini, misiunea nu este un act instituţionalizat", premeditat din punct de vedere eclesial, ci este sau cel puţin trebuie să fie un imbold permanent al fiecăruia. Misiunea trebuie să se situeze în fruntea listei de priorităţi al fiecărui gând ori gest, a fiecărei atitudini sau decizii a celui ce se declară pe sine creştin.

Pentru femeia creştină milostenia, cumpătarea, etica în faptă, minte, atitudine şi nu în ultimul rând abordarea cu dragoste a tuturor semenilor însumează mărci ale misiunii implicite, consemnând un modus vivendi, la care fiecare creştin ar trebui să se raporteze. "Anevoie de aprins, dificil de întreţinut şi uşor de dus în ispita vrăşmaşului, focul dăruirii de sine este ca o comoară ascunsă într-o ţarină." Să înţelegem, deci, că putem vorbi de două moduri misionare: unul implicit şi altul explicit. Modul implicit îl include pe fiecare creştin, în măsura în care acesta poate să devină el însuşi un model de umanitate. Dezideratul ideal al conduitei oricăruia dintre creştini fiind chiar etalonul hristic. Din acest punct de vedere, în spiritul tradiţiei Bisericii Răsăritene, socotim că sfinţii şi Maica Domnului reprezintă, prin întreaga lor existenţă pământească, modele ale misiunii creştine.

Pe de altă parte, modul explicit fundamental este misiunea prin cateheză - un act de comunicare prin care creştinul devine el însuşi emiţătorul şi transmiţătorul prin excelenţă al învăţăturii de credinţă.

Etalonul cotidian uman al misiunii, implicite şi explicite, îl reprezintă misiunea sacerdotală şi toate celelalte misiuni personale ale creştinilor i se subordonează acesteia.

În această ordine de idei, în tradiţia ortodoxă şi în cea protestantă, soţia sacerdotului îndeplineşte un rol misionar deosebit, oarecum special, în comparaţie cu femeile creştine cu statut laic. Raportat la arealul ortodox, dar şi la cel apusean protestant, existenţa unei femei căsătorite cu un preot/ pastor se anunţă chiar de la început ca o continuă şi incomensurabilă bucurie a spiritului, dar şi ca o asumare a unei grave responsabilităţi, a unei inepuizabile disponibilităţi în vederea jertfei, a continuei aşezări a propriei fiinţe în slujba principiilor fundamentale ale creştinismului şi, mai cu seamă, în vederea caldei dăruiri pentru viaţa comunităţii parohiale pe care soţul ei o păstoreşte.

"Omul care găseşte puterea dăruirii neîncetate o ascunde şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea" (Matei 13:44) căci, spune tot evanghelistul, "unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta" (Matei 6:21). Aşijderea, şi soţia preotului.

Dacă în misiunea implicită receptorii sunt nenumăraţi - adică toţi aceia la care comportamentul creştinului se raportează, în misiunea explicită numărul receptorilor este strict dependent de diferitele contexte educaţionale religioase. La o primă vedere, s-ar părea, deci, că misiunea implicită este de preferat, din moment ce prezintă o capacitate limitată de "acoperire", a unei incalculabile mase, numeric vorbind, de posibili receptori... Întrucât ce bine este, nu, să se poarte creştinii bine, dar mai ales ceilalţi să ia aminte la purtarea lor!...

De câte ori nu se întâmplă, în vieţile noastre, ca atitudinea surprinzător pozitivă a celor din jur să declanşeze o zguduire a spiritului şi a conştiinţei, cu importante implicaţii în întreaga noastră perspectivă ulterioară! Problema cea mai spinoasă este anume faptul că omul nu poate ajunge la stadiul misiunii implicite decât cu sufletul şi mintea trecute prin filtrele idealiste ale educaţiei şi moralei creştine, adică ale catehizării. Aşadar, misiunea explicită este cheia tuturor celorlalte moduri de a face misiune. De aceea, cateheţii de azi învaţă efectiv să fie bunii creştini de mâine. Ei concretizează comunitatea misionară a posterităţii, orientată către faptele milei şi moralei creştine, către cizelarea acestei lumi după modelul fixat nouă de împărăţia propovăduită prin Hristos Domnul.

Rolul şi cinstea acordate femeii creştine

Iată de ce considerăm că misiunea explicită, prin educaţie, ca fiind esenţială şi cel puţin la fel de importantă ca misiunea implicită, prin forţa propriului exemplu existenţial. Domeniul educaţional este un tărâm al nesfârşitelor oportunităţi de manifestare a disponibilităţii şi efervescenţei misionare feminine. Iar creştinismul, în virtutea principiului biblic al preoţiei universale (I Petru 2:5), se revendică drept religia cea mai echitabilă din punctul de vedere al egalităţii de şanse (deopotrivă, ale misiunii şi ale salvării), acordate celor două genuri. Căci altitudinea statutului femeii în planul doctrinei creştine se măsoară în termenii realităţii scripturistice, potrivit căreia femeia, prin Fecioara Maria, este născătoare de Dumnezeu. Aşadar, cinstea atribuită femeii în creştinism este unică între toate celelalte religii ale lumii, fenomenul suprareal prin care Duhul Sfânt "o umbreşte" pe Maria, echivalând cu o ridicare a acesteia în grad cu transcendentul. Pentru recunoaşterea rolului său copleşitor în istoria mântuirii universale, femeia creştină nu avea nevoie, de pildă, de exagerarea misiunii sale fireşti prin instituirea, la unele culte neoprotestante, a sacerdoţiului feminin. Întrucât, cu toatele sunt, femeile, spiţă din spiţa Mariei, care n-a avut nevoie a priori de harul unei astfel de hirotonii pentru a-l naşte pe Hristos, Domnul nostru. Căci una este coborârea harului prin punerea mâinilor ierarhului asupra bărbatului consacrat (I Timotei 4:14; II Timotei 1:6), urmând hirotoniei celei din "veac după rânduiala lui Melchisedec" (Evrei 5:6 şi 10 şi 6:20; Psalmi 109:4), şi cu totul alta, de negrăit mai adâncă şi mai tulburătoare în faţa potenţialului uman de pricepere a raţiunii divine (I Timotei 3:16), puterea energetică a harului Duhului Sfânt, care se pogoară la Bunavestire asupra Fecioarei (Luca 1:28-35). Sunt două procese sofianice distincte, ca modalităţi diferite de îndumnezeire a firii umane, dar care fiecare îl sprijină pe om în felul său pe calea spre theosis.

Aşadar, rolul capital al femeii creştine este acela de motor al misiunii prin educaţie. De aceea, statistic vorbind, nu este deloc întâmplător faptul că majoritatea celor ce predau religia în ţările în care aceasta din urmă face obiectul curriculumului şcolar sunt femei.

Pion agrenant în catehizare

Începutul învăţământului religios creştin se scrie odată cu activitatea, primul profesor şi model desăvârşit. Creştinii s-au limitat, în perioada apostolică, la vestirea Evangheliei prin viu grai, misionarii (apostoli, ucenici sau urmaşii lor) fiind şi primii învăţători. Prin urmare, încă din epoca primară, Biserica s-a manifestat ca for educaţional misionar. Secolul al II-lea va fi marcat de întâia şi faimoasa şcoală creştină publică din Alexandria.

La acea vreme, învăţământul creştin ia naştere ca o necesitate imperioasă, în rivalitate şi analogic cu învăţământul grecesc sau evreiesc. Dar mai târziu, de-a lungul secolelor, misiunea creştină prin educaţie a proliferat, iar până în prima jumătate a secolului al XX-lea, şcolile creştine de diverse ranguri, inclusiv în Europa Centrală şi Răsăriteană, constituiau cele mai importante şi mai performante centre de cultură ale lumii. Rolul femeii în aceste cadre a devenit din ce în ce mai important, ajungând astăzi să asistăm cu toţii la implicaţii copleşitoare din acest punct de vedere, femeia devenind un pion important în angrenajul catehizării, al misiunii şi al învăţământului creştin. Se poate spune, ca o concluzie, că responsabilităţile misionare ale femeii creştine le concurează pe cele ale bărbatului în proporţii care vizează în mod real egalitatea. (prof. dr. Emanuela Pestroiu, Andreea Pătraşcu)