Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Muzeul memoriei românilor în Voivodina
În localitatea românească Uzdin din Provincia Autonomă Voivodina, Serbia, a fost inaugurat, sâmbătă, Muzeul memoriei românilor. Aşezământul de cultură al românilor din această parte a Serbiei a luat fiinţă prin eforturile depuse de membrii Societăţii Culturale "Tibiscus" din localitate pentru a cinsti şi salva de la uitare numele înaintaşilor lor.
Preşedintele societăţii, Vasile Barbu, a declarat, pentru Agerpres, că muzeul dispune, în prima fază, de un patrimoniu cultural important, în inventar fiind colecţionate un număr de 207 piese muzeistice. "Multe dintre acestea provin din zestrea unor familii de acum 200 de ani, a căror identitate s-a transmis din tată în fiu. Ele amintesc de meşteşugurile populare întâlnite în zonă, de obiceiurile şi tradiţiile populare străvechi", a precizat Barbu. Într-unul din spaţiile muzeului, organizatorii au deschis o expoziţie de port popular românesc, unele dintre piesele prezentate depăşind chiar 300 de ani. Tot în acest sfârşit de săptămână, la Galeria de artă "Torna, torna, fratre!" a Casei româneşti din Uzdin a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură naivă, unde au expus lucrări o parte din renumiţii artişti populari din localitate. Tablourile, semnate de Ana Maria Măran, Adam Neda, Ana Vincea, Stela Giura, Adam Mezin, Viorica Şoşteanu, Ileana Oalge, Aurora Velici, Viorel şi Sofia Bosică şi Sofia Ionaşcu, i-au încântat pe cei aproape 400 de iubitori de frumos şi culoare veniţi din toate cele 29 de sate româneşti din Voivodina. Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii mai, după care îşi va începe itinerariul în câteva localităţi din judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Alba şi Timiş.