Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Senatorii au votat: învăţământ obligatoriu de 12 ani
Învăţământul obligatoriu va fi de 12 ani, au decis, săptămâna trecută, senatorii din Comisia de învăţământ, la dezbaterea pe Legea Educaţiei. De asemenea, potrivit amendamentului propus de Bokor Tiberiu (UDMR) şi votat de senatori, liceul va avea o durată de patru ani, iar grupa pregătitoare la grădiniţă va fi obligatorie şi va cuprinde copii între cinci-şase ani.
Dezbaterile pe Legea Educaţiei au continuat şi săptămâna trecută în comisia de învăţământ a Senatului (camera decizională), unul dintre amendamentele importante votate de senatori referindu-se la durata învăţământului obligatoriu, care va fi de 12 ani. Astfel, un an va fi destinat grupei pregătitoare care va rămâne la grădiniţă şi va cuprinde copiii cu vârsta între cinci-şase ani. Învăţământul primar va fi de patru ani, noutatea constând în faptul că cei mici vor începe şcoala la vârsta de şase ani şi vor termina învăţământul primar la 10 ani. Gimnaziul va fi urmat de copiii cu vârste de la 10 la 15 ani şi va fi de cinci ani, iar obligatorii vor fi doi ani de învăţământ profesional sau doi ani de liceu. În varianta propusă de senatorul UDMR, Bokor Tiberiu, şi adoptată, joi, cu nouă voturi "pentru" şi două "împotrivă" de membrii comisiei, liceul va avea o durată de patru ani. Varianta propusă de Guvern şi adoptată de Camera Deputaţilor prevedea cinci ani de învăţământ primar, cu tot cu clasa pregătitoare, cinci ani de învăţământ gimnazial şi trei ani de învăţământ liceal sau patru ani pentru învăţământ liceal tehnologic. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi-au arătat nemulţumirea faţă de prevederile adoptate de senatorii din Comisia de învăţământ. "În urma acestui vot unele dintre avantajele trecerii în clasa a IX-a la gimnaziu nu sunt realizate. În varianta noastră urmăream ca elevul să rămână în comunitatea sa mai mult timp. Votul de astăzi rezolvă unele probleme, dar nu toate aşa cum le rezolva Guvernul în varianta sa", a spus ministrul Daniel Funeriu. La rândul său, secretarul de stat în cadrul MECTS, Oana Badea, a acuzat faptul că prin acest vot este afectat ciclul de dezvoltare preşcolară a copilului, considerând că este o greşeală din punct de vedere psihopedagogic. "I-am adus sarcini copilului într-o etapă în care acesta ar fi trebuit să se joace. Am introdus o presiune asupra lui", a spus secretarul de stat, care şi-a manifestat nemulţumirea şi faţă de faptul că prin începerea la o vârstă foarte fragedă a şcolii copilul va avea de suferit şi din punct de vedere al sănătăţii.