Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Stagiune de vară la Teatrul Naţional din Sibiu
Prima stagiune de vară a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu s-a deschis săptămâna trecută cu spectacolul "Talismanul", pus în scenă de actorii secţiei germane, urmând ca până în luna august să fie prezentate unele dintre cele mai cerute spectacole ale teatrului sibian.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, stagiunea de vară este organizată, în premieră, de instituţie, datorită succesului înregistrat de spectacole. "Aceasta se impune în urma numeroaselor turnee în ţară şi mai ales în străinătate, a premiilor câştigate la unele dintre cele mai importante festivaluri de teatru din lume şi a succesului imediat la publicul spectator, care au dus la crearea, în premieră, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a unei secţiuni de patrimoniu, în care au fost incluse cele mai reprezentative producţii ale teatrului sibian", menţionează reprezentanţii teatrului sibian. Potrivit sursei citate, până în 31 august vor fi prezentate spectacole precum "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, "Un tramvai numit Popescu", în regia lui Gavriil Pinte, "Ghidul copilăriei retrocedate", în regia lui Gavriil Pinte, sau "Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott", în regia lui Szabo K. István, la secţia germană.