Tinerii, autorii noilor paradigme istorice

Una dintre cărţile de top ale acestui sezon face să tresară răzleţ spiritul amorţit de recesiune al obştei. Este vorba despre volumul "Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!", scrisă de Maria Paula Erizanu din Chişinău, anul trecut, pe fondul protestelor anticomuniste din zilele fierbinţi ale alegerilor parlamentare. Adolescenta avea 17 ani atunci, iar textul a fost publicat în premieră în "Observatorul Cultural" de la Bucureşti, din 29 iulie 2009. La 18 ani, Maria Paula Erizanu se bucură de notorietate datorită mărturiilor sale înregistrate la cald în timpul revoltelor de la Chişinău.

Ca mulţi alţi mii de tineri din Chişinău, Maria Paula Erizanu a participat la manifestările anticomuniste din centrul Capitalei moldovene care s-au soldat cu patru morţi şi sute de răniţi. Confesiunile acesteia au suscitat interesul intelectualilor şi al opiniei publice, ziarul "Observatorul Cultural", apoi "Timpul" şi Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău intuind în scrierile sale un talent deosebit. Anul acesta, Editura Cartier şi-a asumat publicarea acestor relatări ale adolescentei şi i-a tipărit volumul împreună cu imaginile fotografilor Gleb Garanich (Agenţia de ştiri Reuters Kiev), Dumitru Doru, Igor Schimbător şi Veronique North-Minca. Textul (în limbile română, franceză şi engleză) reprezintă opiniile autoarei referitoare la evenimentele din Piaţa Marii Adunări Naţionale, ca şi pe acelea din chiar curtea şcolii ei. Este cu atât mai cutremurător acest parcurs prin istoria noastră imediată cu cât, recent, statisticile oficiale arătau că jumătate din populaţia României încă îl mai regretă pe Ceauşescu. Contradicţia face să ne gândim dacă, după 20 de ani, paradigmele istoriei s-au schimbat sau nu, ori, dimpotrivă, ne luptăm continuu cu inerţiile trecutului. Adolescenta Maria Paula Erizanu a oferit, voluntar sau nu, o mare lecţie de demnitate hibernării româneşti din stânga şi din dreapta Prutului.

Refuz, rezist, sunt anticomunist!

Amintirile din revoluţie ale elevei din Chişinău au o candoare şi o inocenţă nespecifice parcă generaţiei house. Spiritul său de luptă a interacţionat cu cel al tinerilor din oraşul ei care s-au mobilizat pentru a protesta cu ajutorul SMS-ului şi Facebook-ului. Iată un fragment din jurnalul acelor zile ale revoluţiei de la Chişinău. SMS: "Tinerii au declarat 6 aprilie zi de doliu naţional. Tinerii organizează flashmob la ora 6 la monumentul lui Ştefan Cel Sfânt. Lumânări. Am alergat trei cercuri, e amiază, mă duc să îmi consolez vreo zece minute prima mea învăţătoare, care a plâns la primele alegeri câştigate de comunişti, când eu eram în clasa a treia. Când am ţinut un moment de reculegere împreună cu toată clasa, după rugăciunea de dimineaţă, doamna învăţătoare a spus că speră ca patru ani să treacă repede. Dar aceşti patru ani au devenit opt şi iată că ţin să se facă doisprezece. Am ajuns la monumentul lui Ştefan Cel Sfânt. Refuz, rezist, sunt anticomunist".

Revoluţia de la Chişinău seamănă izbitor cu aceea de la Bucureşti de-acum 20 de ani, ceea ce ne determină să afirmăm că aşa ştiu românii să facă revoluţie, cu copiii.

"Copiii, obişnuiţi cu "bătăile" de pe computere, au trebuit să facă faţă unor soldaţi adevăraţi, cu arme adevărate, gaze lacrimogene şi gloanţe autentice".

Maria Paula Erizanu, Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!