Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Zece ani de Cetăţi Transilvane
În perioada 26-29 august 2010 va avea loc la Sibiu ediţia aniversară de 10 ani a Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane". Timp de trei zile, Sibiul va fi transformat într-o veritabilă piaţă medievală animată de spectacole de dans şi de teatru, turniruri, concerte de muzică medievală, spectacole de circ, toate cu iz medieval.
Domnul Mihai Zugravu, PR managerul festivalului, ne-a acordat un scurt interviu. Ce aduce în plus ediţia aniversară de anul acesta faţă de celelalte ediţii ale Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane"? Ca în fiecare an, în semn de apreciere faţă de publicul festivalului, încercăm să venim cu un plus, cu ceva nou. Noutatea, anul acesta, este că începem evenimentul mai devreme decât până acum, şi anume de joi, 26 august 2010. Locul de unde parada festivalului va porni spre "cetate" este, de asemenea, diferit faţă de tradiţia ultimilor ani. Astfel, publicul se va întâlni pentru parada festivalului, cu cei trei sute de artişti invitaţi, la Biserica Evanghelică, joi seara, pe 26 august, de la ora 21:00. Traseul, în consecinţă, va fi altul: Biserica Evanghelică, Strada Mitropoliei, Strada Tribunei, Bulevardul Nicolae Bălcescu şi în cele din urmă Piaţa Mare. Faptul că parada festivalului pleacă anul acesta din acest loc reprezintă modalitatea în care atragem atenţia comunităţii şi factorilor de decizie cu privire la gravele probleme de rezistenţă a structurilor cu care acest edificiu istoric se confruntă. Cărui tip de public se adresează festivalul şi ce număr de participanţi speraţi să adunaţi anul acesta? Festivalul medieval de la Sibiu este unul foarte apreciat de public. Atât de sibieni, cât şi de turiştii din ţară sau din străinătate. Anul trecut ne-am bucurat de o participare-record la eveniment: peste 30.000 de spectatori fiind prezenţi la deschiderea festivalului. Evenimentul este unul deschis tuturor românilor, de aceea în fiecare an sperăm să ni se alăture toţi aceia care gustă astfel de manifestări artistice, care vor să facă un pas peste timp şi să intre în povestea medievală a burgului sibian. Cu atât mai mult cu cât Sibiul este o destinaţie apropiată... sperăm ca un număr cât mai mare de români să aleagă să petreacă aici sfârşitul lunii august. Ne puteţi dezvălui câteva dintre surprizele pe care le pregătiţi în cadrul ediţiei 2010? Dincolo de îndemnul "Fii de breaslă!", îndemn pe care îl adresăm anul acesta tuturor participanţilor la eveniment, se ascund toate surprizele pe care le pregătim sibienilor şi turiştilor de pretutindeni. Încercăm în aceste patru zile de festival să readucem la viaţă în Centrul istoric al oraşului Sibiu un mic oraş al breslelor sibiene de altădată, un oraş în care breslaşii prezenţi la eveniment să prezinte din măiestria lor publicului. Inedită va fi anul acesta şi prezenţa la festival a nu mai puţin de şase trupe de artă medievală din străinătate, fiecare dintre ele, în premieră la Sibiu şi în România. Altfel, pe site-ul oficial al festivalului, www.cetatitransilvane.eu, publicul poate descoperi povestea, pe larg, a acestei ediţii aniversare. Cum comentaţi, acum, la 10 ani de la înfiinţarea festivalului, evoluţia acestuia şi cum îl vedeţi peste încă 10 ani? Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu a evoluat frumos în aceşti ani. A crescut cu fiecare ediţie care a trecut. A adus un plus de fiecare dată. A încercat şi a reuşit să se păstreze exclusiv în sfera artelor medievale fără alte influenţe; credem că după zece ani, la Sibiu, sfârşitul lui august are alte sensuri decât în alte locuri. Tot ceea ce înseamnă astăzi Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu se datorează în primul rând publicului, care a fost atât de fidel la fiecare ediţie. De aceea, profităm de această ocazie pentru a le multumi că au fost şi că sunt acolo de fiecare dată când porţile cetăţii se deschid pentru a face loc poveştilor medievale. Peste zece ani, sperăm să rămânem tot acolo, în sufletul publicului de pretutindeni!