În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Alegerea şi învestirea mitropolitului Nicodim al Moldovei
La 12 noiembrie 1934, marele mitropolit Pimen Georgescu trecea la cele veşnice, astfel tronul Mitropoliei Moldovei devenind vacant. Potrivit legiuirilor bisericeşti, au fost organizate alegeri cărora Guvernul liberal de atunci le-a dat o mare importanţă. Alegerea noului mitropolit a fost organizată în data de 23 ianuarie 1935, la Palatul Camerei Deputaţilor de pe Dealul Mitropoliei, ca un preambul la festivităţile ce urmau a se desfăşura cu ocazia Unirii Principatelor. În urma alegerii, fostul chiriarh huşean şi stareţul Mănăstirii moldave Neamţ, episcopul Nicodim Munteanu, ajungea urmaş al marilor mitropoliţi Veniamin Costachi şi Iosif Naniescu, mentorul său. Câteva zile mai târziu s-a consumat ceremonialul învestirii. Ajunşi la ora 12:00 la Palatul Regal, patriarhul Miron şi mitropolitul Nicodim au păşit în Sala Tronului. La ora 12:10, după apariţia monarhului şi intonarea imnului regal, ministrul cultelor, Alexandru Lapedatu, a citit decretul regal de învestire, apoi monarhul a înmânat cârja, spunând noului chiriarh: "Îţi încredinţez cârja arhiepiscopală a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. S-o păstrezi cu credinţă şi dragoste de neam". Apoi, corul a cântat "Îndură-te, Stăpâne".