Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Atitudinea şi starea de spirit a tineretului din RPR

Atitudinea şi starea de spirit a tineretului din RPR

Un articol de: Cătălin Turliuc - 01 Iul, 2007

Experienţa trăită de generaţia tânără a anilor â50 este una care epitomizează destinul tragic al întregii societăţi româneşti din acei ani, tineretul fiind poate barometrul cel mai fin al profundelor schimbări sociale pe care le-a cunoscut comunitatea românească. Sovietizarea şi stalinismul, Congresul al XX-lea al P.C.U.S., cu demascarea parţială şi politic motivată a crimelor regimului defunctului dictator I. V. Stalin, Revoluţia maghiară, afirmarea „dejismului“ şi a liniei naţionale a politicii P.M.R., retragerea trupelor sovietice din ţară, şantierele tineretului şi migraţia internă, cooperativizarea şi industrializarea ţării, primul plan cincinal etc. sunt numai câteva dintre jaloanele care au marcat acei frământaţi ani şi care au determinat rezistenţă sau conformism social

din partea tinerilor.

Dacă socotim că cei care reprezentau tânăra generaţie în anii â50 au ajuns la maturitate în plină epocă de dictatură personală a lui N. Ceauşescu şi, mai mult, au condus şi supravegheat îndeaproape interminabila şi dureroasa noastră tranziţie - ce a debutat în anii â90 - vom înţelege că orice lumină aruncată asupra anilor lor de formare şi asupra modelului paideic urmat ne va lămuri mai bine asupra cauzelor profunde ale „poticnelilor“ societăţii noastre actuale pe drumul atât de firesc spre „normalitate“.

Pornind de la o asemenea aserţiune, am selectat câteva documente inedite din depozitele budapestane ale Open Society Archives (OSA) pe care le-am considerat elocvente pentru a ilustra deopotrivă rezistenţa - atâta câtă a fost - dar şi conformismul social şi ideologic al primei generaţii româneşti postbelice.

Primul document, pe care-l prezentăm în cele ce urmează, intitulat „Atitudinea şi starea de spirit a tineretului din R. P. R.“ este înregistrat la OSA ca Item No. 2610/62, EB Dec 21 Z-9975 şi este considerat de încredere de evaluatorii serviciilor Europei Libere. El este redactat în iulie 1962 şi face o interesantă şi amplă retrospectivă. De altfel, datele şi informaţiile oferite pot fi cu uşurinţă coroborate cu surse româneşti de arhivă şi, fireşte, cu periodice din epocă. Punctul central în raport, cu care se face analiza în acest document, îl reprezintă Revoluţia maghiară din 1956 şi consecinţele ei asupra tineretului din România.

Redăm, în cele ce urmează, documentul menţionat, urmând ca, în numerele viitoare, să prezentăm şi alte mărturii inedite, de aceeaşi factură.

Supraveghere şi eliminare a elementelor „nesănătoase“

Anul 1956 aduce, în general, o profundă modificare în atitudinea şi mentalitatea tineretului. Până în 1956, indiferent de poziţia adoptată faţă de concepţiile marxiste, tineretul (ca şi celelalte pături ale populaţiei) nu credea nici în soliditatea regimului, nici în şansele lui de prelungire. Un indiciu în acest sens îl reprezintă atitudinea tineretului în mediul universitar. Ca fenomen concret se înregistrează asaltarea facultăţilor tehnice. Se evită facultăţile ideologice, nu atât din antipatie faţă de cele predate (e vorba de drept, litere, filozofie) cât din teama că diploma obţinută ar deveni inutilă în momentul unei schimbări.

În anul şcolar 1955-56, programul şi metoda de predare în facultăţile ideologice suferă serioase modificări, fapt ce atrage din nou tineretul spre aceste studii, dar până atunci, clientela acestor şcoli se recruta mai cu seamă din facultăţile speciale muncitoreşti şi din cei căzuţi la examenele de admitere din facultăţile tehnice; ultimii se prezentau ulterior la examenele de admitere ale facultăţilor ideologice, ce aveau loc mai târziu, spre a scăpa de armată, groaza tineretului. În aceeaşi perioadă, tineretul ţărănesc este angrenat cu întreaga ţărănime într-o încercare de rezistenţă pentru a păstra proprietatea privată asupra pământului, grav ameninţată de cotele excesive impuse de regim.

Cu ocazia revoluţiei ungare, se constată că tineretul, indiferent de apartenenţă socială, nu este ataşat regimului, fapt dovedit şi de atitudinea armatei, unde se discută problema neintervenţiei împotriva studenţilor, a căror activitate dă mult de lucru organelor securităţii. Această atitudine, din punct de vedere ideologic, este pusă pe seama slăbiciunii educaţiei marxiste a tineretului, astfel că deciziile ulterioare prevăd o întărire a educaţiei ideologice în mediul tineretului; ca măsuri speciale se întăreşte supravegherea tineretului universitar şi se aplică cu mai mare restricţie eliminarea elementelor „nesănătoase“. Atitudinea aceasta este dictată şi de necesitatea crescândă de cadre tinere de încredere, căci nu trebuie uitat că tot ce a fost recrutat între anii 1948-53 reprezintă, în general, un eşec din punct de vedere al pregătirii şi posibilităţilor intelectuale.

În România, marxismul a prins cel mai puţin

Dar noua politică inaugurată după evenimentele din 1956 nu cunoaşte succes mai mare. În perioada stalinistă, îndoctrinarea reprezintă o parte importantă a activităţii partidului în rândurile tineretului. Prin caracterul extrem de rigid şi dogmatic al învăţământului de partid, şi ţinând seama de timpul consacrat acestui învăţământ, se poate afirma că în perioada 1948-53, munca de educaţie politică este chiar mai importantă decât cea de după 1956. Se putea, desigur, afirma că educaţia făcută în perioada 1948-53 se adresa unui tânăr ce cunoscuse alt regim. În realitate, acest tineret avea, în 1948, vârsta între 9 şi 14 ani, aşa că cu greu se poate afirma că el cunoscuse efectiv regimul trecut; era greu să se admită o influenţă politică cu caracter general a fostului regim. Şi tocmai acesta era tineretul studenţesc ce stârnise panică în rândurile guvernului.

Noul învăţământ politic adresat tineretului îşi pierde din caracterul său dogmatic, nu din cauza unei schimbări a concepţiilor conducătorilor de partid asupra utilităţii dogmelor, ci din cauza frecventelor modificări ideologice şi interpretative ce stârnesc confuzii în rândurile celor angrenaţi în munca de educaţie politică şi celor dispuşi să accepte concepţiile marxiste ca valabile şi infailibile. Totuşi, modificarea de mentalitate este evidentă. Aceasta nu poate împiedica să se constate că România este ţara în care marxismul a prins cel mai puţin. De la bun început trebuie stabilit că nu se pot da cifre procentuale asupra răspândirii marxismului în sânul populaţiei. Marxismul este şi el o formă de gândire, iar gândirea nu poate fi exprimată în procente. Dar se poate afla ce gândeşte tineretul, graţie manifestărilor sale exterioare, ce prezintă un caracter politic.

Mişcările din Ungaria şi Polonia, fără ecou la tinerii români

S-a spus de multe ori că una din puţinele ţări socialiste în care tineretul nu s-a mişcat în 1956 este România; s-ar putea, deci, deduce că tineretul este cu deosebire îndoctrinat, dar această explicaţie nu ţine seamă de faptele reale. În 1956, mişcarea de tineret din RPR se afla doar la început, iar evenimentele petrecute în timpul revoluţiei maghiare au tăiat acestui tineret posibilităţile de dezvoltare. În măsura în care tineretul român s-a manifestat, mişcarea a fost determinată numai de o solidaritate cu caracterul anticomunist al revoluţiei ungare. Şi tocmai aici trebuie văzută una din principalele cauze ale neputinţei aparente a tineretului universitar român. Mişcarea din Budapesta a avut ca iniţiatori tineri marxişti, din care o bună parte au acţionat ca „revizionişti“, încercând să găsească o mai bună aplicare a marxismului. Pe câtă vreme, în România, tineretul se arăta net antimarxist, respingând întreaga doctrină în bloc. În celelalte ţări, marxiştii doreau liberalizarea regimului, în timp ce în RPR, poate din nefericire, nu existau marxişti convinşi. Existau doar elemente tinere, promovate artificial prin facultăţi muncitoreşti, cu o poziţie economică relativ bună şi care se cramponau cu noua lor situaţie. Elite marxiste care să caute modificări ale sistemului nu existau în RPR. Dacă în Ungaria organizarea tineretului s-a putut face chiar pe scheletul organizaţiilor de tineret oficiale, acelaşi lucru nu era posibil în RPR. Conducătorii UTM-ului, impuşi tineretului, nu aveau nici o platformă politică. Toate acestea pot explica de ce mişcările revoluţionare din Ungaria şi Polonia nu au avut, aparent, ecou în România.

Mirajul Occidentului

În comparaţie cu alte ţări, fenomenul de rezistenţă faţă de marxism ar apărea atunci inexistent în ochii unui observator superficial. Dar dacă se aruncă o privire mai îndeaproape, se observă că peste 60% din deţinuţii politici sunt sub 30 de ani. Din ceilalţi deţinuţi, în vârstă, un mare procentaj aparţine categoriei foştilor demnitari politici condamnaţi pentru fapte săvârşite înainte de 23 august 1944. Dacă se ţine seama că foarte multă lume se afla în închisoare de peste 15 ani, şi deci a fost arestată când avea mai puţin de 30 de ani, se vede că procentajul tineretului arestat de actualul regim pentru motive politice este încă şi mai mare. Care este compoziţia socială a acestui tineret? Elementul cel mai dinamic şi multă vreme majoritar îl constituie studenţii de apartenenţă socială foarte diferită. Alături de ei sunt tinerii muncitori, mai rar fii de ţărani. Soldaţii se găsesc în număr destul de redus, pentru aceştia existând un alt mijloc de represiune: „batalioanele disciplinare“ unde pedeapsa corporală este oficială, iar regimul extrem de sever.

Cum deviaţionismul efectiv nu exista în România, prezenţa unui număr atât de mare de tineri în închisori are o altă explicaţie, de rezistenţă împotriva regimului, rezistenţă ce îmbracă diferite aspecte. Unul dintre cele mai importante aspecte îl constituie activitatea culturală. Nu trebuie uitat că revoluţia ungară a început de la cercul Petofi şi ca urmare a activităţii culturale din Polonia şi Ungaria. Occidentul vedea o apropiere a acestor două ţări faţă de linia sa de gândire, linie considerată ca deviaţionism de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ori această poziţie ideologică iese din cadrul marxismului. Marxismul, ideologie rigidă şi dogmatică, se prăbuşeşte de îndată ce apare o idee nouă, chiar din sânul lui.

Majoritatea absolută a tineretului, a rămas şi rămâne total indiferentă faţă de marxism. A profesat multă vreme o netă antipatie pentru această doctrină, sperând într-o grabnică schimbare a regimului. De la înăbuşirea răscoalei din Ungaria, acest tineret s-a resemnat la perspectiva de a trăi în comunism, se fereşte de a discuta politica propriu-zisă, lucru considerat periculos, nu discută ideologia marxistă ce nu-l interesează şi se lasă angrenat în viaţa practică de toate zilele. El manifestă dorinţa de a pleca în Occident, ale cărui realizări tehnice şi standard individual îl atrag irezistibil. Nu mai speră într-o occidentalizare, ci doar într-o eventuală plecare individuală peste graniţă. Întreaga sa luptă o duce pentru câştigarea unei poziţii bune care să-i permită eventual plecarea în Apus. El apreciază totuşi multe din realizările RPR-ului ca pozitive, neavând nici un fel de informaţii şi deci termene de comparaţie.

Loialitatea tinerilor securişti

Un alt aspect principal al pătrunderii propagandei comuniste în rândurile acestui tineret, insuficient pregătit să reziste din motivele expuse mai sus, îl constituie aprecierea negativă a trecutului. Dacă tineretul se arată revoltat de represaliile exercitate împotriva fostului aparat de stat şi ai membrilor partidelor politice din trecut, în schimb se adânceşte tot mai mult în el convingerea că în România de dinainte de război se trăia mizerabil, sub regimuri necinstite şi profitoare. Ar fi foarte greu să fie convins de contrariul deoarece, în mod paradoxal, mulţi oameni în vârstă, ce cunoşteau realităţile dinainte de 23 august, au acceptat şi acreditat propaganda comunistă scoasă, ce-i drept din polemica politică a vremii, destul de bogată în calomnii.

Mai trebuie menţionată şi o altă categorie de tineret, cei care sunt în slujba regimului şi securităţii. Aceştia nu sunt numeroşi, dar ataşaţi regimului, iar revoluţia din Ungaria i-a convins că securitatea lor personală este în funcţie de stabilitatea regimului. De altfel, acesta este şi sensul presiunilor exercitate de securitate asupra multor tineri pentru a-i recruta ca informatori. Şantajul exercitat este extrem de puternic: în afara şantajului personal, rămâne riscul concedierii, al arestării şi al altor neplăceri.

În concluzie, pe baza celor expuse mai sus, la ora actuală (n. r. - iulie 1962), atitudinea tineretului este pasivă, fără înclinare spre acţiuni revendicative sau revoluţionare. Interesele unei mari părţi se îndreaptă către posibilităţile materiale existente în condiţiile regimului comunist. Concepţiile marxiste intră cu greu în mintea tineretului; reuşita regimului în acest domeniu constă mai mult în denigrarea trecutului şi aprecierea pozitivă a realizărilor regimului. Mirajul occidentului constituie însă o colosală atracţie pentru tineret, în ciuda unei lipse totale de informaţii şi legături culturale cu apusul.