În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Constantin Dimulescu, preot şi protopop al Muscelului
S-a născut la 12 decembrie 1905, într-o familie de credincioşi ortodocşi din Poeniţa Muscelului. A urmat studiile teologice la Seminarul Central şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. La 8 mai 1927, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Goleşti-Bratia din comuna natală. Cu mari eforturi a zidit şi a pictat o biserică nouă, a reparat biserica filie, a înfiinţat un cămin cultural, pe care l-a condus, a contribuit la construirea şcolii primare şi a unei cantine pentru elevi. Pentru bogata sa activitate, patriarhul Nicodim l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor. La 15 ianuarie 1944, părintele Dimulescu a fost transferat la Biserica Costescu din Capitală, apoi, de la 1 aprilie 1946, la Parohia Oţetari. În Bucureşti şi-a continuat activitatea pastoral-misionară, permanent chemându-i pe credincioşi la spovedanie şi împărtăşanie, pentru care ţinea un registru de evidenţă. De asemenea, în posturile Crăciunului şi Paştilor, ţinea şcoli duminicale de catehizare, îndruma credincioşii în lecturarea şi înţelegerea Scripturii şi organiza coruri care participau la slujbe. Ulterior, părintele Dimulescu s-a transferat la Parohia "Sfântul Gheorghe" din Câmpulung Muscel, iar din 1948, la biserica domnească din acelaşi oraş, perioadă în care a ocupat postul de protopop de Muscel. La 28 martie 1950, a decedat într-un spital din Bucureşti.