Părintele Ioan Şandra în temniţa comunistă

Părintele Ioan Şandra s-a născut la 10 ianuarie 1914, într-o familie simplă, de plugari, din Stracoşul Beiuşului. În 1923 şi-a finalizat şcoala primară la Drăgeşti, judeţul Bihor, apoi a urmat studiile liceale la Oradea şi Beiuş. Între 1930 şi 1934, a studiat la Academia Teologică din Oradea, pentru ca, doi ani mai târziu, să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Răbăgani, judeţul Bihor. Ulterior, din cauza Diktatului de la Viena, la 1 iunie 1941, părintele a fost transferat la Sânnicolau de Beiuş, unde a slujit până în iunie 1946, când a revenit la parohia sa de suflet. În timpul guvernării naţional-legionare, pentru că era unul dintre intelectualii localităţii, părintelui Şandra i s-a cerut să activeze în organizaţia legionară, apoi, din decembrie 1940, din lipsă de membri marcanţi, fiind numit şef de sector legionar. În această calitate, părintele Şandra a înţeles că este nevoie să se adapteze la vremurile politice, însă fără să se evidenţieze prin militantism. Mai ales că nu făcuse nici un fel de politică, tot aşa cum avea să se comporte după instalarea regimului comunist. Totuşi, pentru rolul de păstor sufletesc, autorităţile comuniste au declanşat urmărirea împotriva sa. Au fost persoane care să informeze organele că, în vremea legionarilor, părintele Şandra fusese şef de sector. În consecinţă, potrivit dispoziţiilor primite din centrala Securităţii, la 19 iulie 1952, părintele a fost arestat şi trimis în lagărul de la Ghencea-Bucureşti, în vederea selectării pentru o colonie de muncă. I s-a dat o detenţie administrativă de 24 de luni de muncă obligatorie, pe care a prestat-o la canal, în coloniile de la Galeş (până în noiembrie 1952), Peninsula (noiembrie 1952 - august 1953), apoi pe şantierul de la Borzeşti (din august 1953). În decembrie 1953 a fost mutat în Penitenciarul Oradea pentru cercetări. Este anchetat, pentru ca, din 15 ianuarie 1955, să fie reţinut pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare“. Împotriva sa anchetatorii au construit un întreg scenariu: că ar fi depus o intensă activitate legionară şi că ar fi participat la rebeliune în timpul căreia ar fi abuzat asupra unor evrei. Suspiciunile nu aveau nici o probă, anchetatorii încercând timp de un an de cercetări să obţină mai multe declaraţii ale martorilor. Cu toate acestea, martorii s-au exprimat în totalitate în favoarea preotului Şandra şi chiar evreul, care ar fi fost abuzat, a declarat: „Eu nu cunosc, nici nu am auzit, ca Şandra Ioan să fi comis vreun abuz“. În decembrie 1955, părintele a fost înaintat în justiţie, procesul desfăşurându-se la Tribunalul Militar Oradea. În depoziţia sa, părintele Şandra a arătat că nu a organizat şedinţe legionare, că nu a citit din cărticica şefului de cuib, nu a făcut parte din comisia de confiscare a averilor evreieşti, ci a fost custode, cu ordin de la Prefectură, nu a participat la rebeliune şi că în timpul anchetelor a fost constrâns să facă declaraţii. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 437 din 29 decembrie 1955, părintele Ioan Şandra a primit o condamnare de 5 ani temniţă grea. Totuşi, conform prevederilor Decretului nr. 421/1955, părintele a fost graţiat. La 31 decembrie 1955, Ioan Şandra a fost eliberat din Penitenciarul Oradea.