Pentru cine a uitat, Columna îi va aminti

Marcus Ulpius Nerva Traianus a condus Impe­riul doar 19 ani (98-117 d. Hr.), dar realizările acestui împărat energic sunt incomparabile față de ale multor conducători romani de dinainte, dar mai ales de după el. Traian a fost unul dintre marii împărați constructori pe care i-a avut Imperiul Roman. Însă principalele sale realizări survin după cucerirea Daciei. Datorită lui și lui Hadrian, Roma devine un splendid oraș de mar­mură, plin de edifi­cii, foruri și temple gran­dioase, ca și de grădini încân­tătoare. Anul acesta, la 12 mai, s-au împlinit 1905 ani de la inaugura­rea Columnei ridicate de marele împărat în cinstea victoriilor asupra dacilor.

Traian, născut în anul 52 d. Hr., a fost primul împărat roman care a văzut lumina zilei în afara Italiei. El este un roman născut în provincie. Pentru cali­tățile sale militare, dar și de conducător politic al Imperiului a primit încă din timpul vieții ­supranumele, neacordat nici unui alt imperator roman, de „optimus" (cel mai bun), alături de cel obținut în urma campaniilor din Dacia (Dacicus).

Este binecunoscut faptul că, în Imperiul Roman târziu, împă­raților romani li se ura după expresia: „felicior Augusto, melior Traiano" (mai fericit decât ­Augustus, mai bun decât Traian).

Conceptele-cheie ale principatului traianeic sunt două, și ele sunt exprimate prin cuvintele civilitas (civilitate) și fortitudo (vitejie).

Prima trăsătură ilustra comportarea împăratului ca prim cetățean al Imperiului, care își susține, ajută și cruță permanent concetățenii. Traian a fost cu adevărat un cetățean, nu un tiran, un părinte, nu un stăpân, consemnează istoricul Pliniu cel tânăr. Civilitas se conjugă cu alte virtuți ale unui roman adevărat, cum ar fi pietatea față de zei (pietas), respectul (obsequium) față de ceilalți cetățeni, lealitatea (fides), cumpătarea, simțul măsurii (moderatio), modestia și omenia (humanitas). Cealaltă trăsătură fortitudo (forța, vitejia) are în vedere conduita militară a împăratului, pe când civilitas implică prin excelență tactica politică.

Ridicarea Columnei a necesitat 5 ani de muncă intensă

Realizarea arhitectonică cea mai importantă a lui Traian o constituie fără îndoială forul care îi poartă numele. Edificarea acestei construcții a durat mai mulți ani și s-a încheiat în 111, astfel încât complexul a fost inaugurat la 1 ianuarie 112. În Forum Traiani, Columna avea un statut special. De aceea ea a fost inaugurată la un an distanță, pentru că lucrările au necesitat mai mult timp. Columna a fost începută în 107, dar inaugurată de-abia la 12 mai 113, fiindcă a fost terminată în decembrie 112.

Înălțimea totală a monumentului era de 144 de picioare, adică 39,83 metri. Columna comportă o bază aproape cubică din marmură de Paros, care este ornată în exterior cu ilustrații ale trofeelor dacice. Fusul Columnei a fost scobit pentru a se face loc unui vestibul care duce la o scară elicoidală de 185 de trepte, luminată până în vârf prin mici ferestre longitudinale. În vârf se află balustrada care înconjura statuia de bronz aurit a lui Traian, înlocuită în anul 1587 de cea a Apostolului Petru. Fusul Columnei este compus din 17 blocuri cilindrice enorme și are o înălțime totală de 29,78 de metri și un diametru de 3 până la 3,70 metri.

Într-o încăpere înaltă de 6 metri, lungă de 5 metri și lată de 10 metri, legată de vestibulul aflat în interiorul Columnei, au fost depuse urnele care conțineau cenușa lui Traian și a Plotinei, soția lui. Iar în exterior, pe uriașii tamburi de marmură care compun fusul Columnei, se desfă­șoară filmul războaielor dacice. Basoreliefurile care înfășoară Columna se întind pe o lungime de 200 de metri, alcătuiesc 23 de spirale, care conțin 155 de scene cu 2.500 de figuri sculptate pe loc, după fixarea tamburilor. Aceste reliefuri erau colorate și reprezentau un gigantic sul (volumen) similar la scară uriașă cărților antice.

Opera de remodelare arhitectonică a Romei s-a realizat după un plan prestabilit, chibzuit îndelung și cu deosebită maturitate de Traian și de sfetnicii săi arhi­tecți, Sura și, îndeosebi, Apollodor din Damasc.

Un film dăltuit în piatră

Pentru războaiele cu dacii, Traian a acordat o atenție deosebită pregătirilor logistice, atât de importante contra unui adversar deprins să atace prin surprindere. Astfel, primele scene de pe Columnă ilustrează tocmai pregătirile de război ale romanilor pe malul Dunării. Următoarele scene înfățișează în tonuri solemne trecerea fluviului de către armata condusă de Traian. Legiunile romane traversează Dunărea pe podul de vase, cu stindardele înăl­țate, în vreme ce Danubiul, sub chipul unui zeu bărbos, iese pe jumătate din apă și asistă binevoitor la această ope­rațiune.

Bătălia de la Tapae, prima confruntare importantă dintre trupele romane și forțele lui Decebal, este amplu prezentată începând cu scena XXIV. Încleșta­rea este vie, dură și se termină cu victoria romanilor. Pe Columnă, Traian și Decebal supraveghează în persoană propriile ­armate.

Scena XXX de pe Columnă figurează ultimul episod al primei campanii militare în Dacia. Traian apare coborând la Dunăre pentru a-și petrece aici iarna și face semn cu mâna unei femei dace, arătându-i politicos corabia pe care trebuia să se îmbarce. Unii comentatori au întrevăzut aici pe sora lui Decebal, trimisă la Roma în vederea triumfului, capturată de Lucius Maximus în urma unei incursiuni. Celelalte scene prezintă pe rând contraofensiva lui Decebal din Moesia Inferior și bătălia de la Adamclisi. Traian participă personal la bătălie și chiar își sfâșie propriile veșminte pentru a confecționa bandaje destinate numeroșilor soldați romani răniți.

După sângeroasa luptă de la Adamclisi, Traian rostește o alo­cuțiune înaintea soldaților săi victorioși și împarte recompense celor mai buni luptători.

La baza Columnei străjuiește mormântul lui Traian

Dar Columna nu arată doar momentele de glorie ale romanilor, ci și înfrângerile lor. În scena XLV vedem prizonieri romani pe care femei dace îi împung cu vârful pumnalelor, îi ard cu torțe, îi torturează pur și simplu. Pre­zența acestor scene exprimă respectul învingătorilor romani față de adversarii lor, dacii. Tablourile de cel mai intens dramatism sunt cele legate de urmărirea regelui dac și sinuciderea acestuia pentru a nu cădea în mâinile romanilor. Ultimele scene de pe Columnă, CLIV și CLV, ne dezvăluie un episod tragic și straniu în același timp: un convoi de daci, bărbați, femei și copii, îşi mână turmele spre o direcție necunoscută și privesc cu multă jale vetrele lor nimicite de foc. Ei sunt suprave­gheați de militari romani, în fapt veterani veniți să colonizeze noua provincie. Dar încotro se îndreptau acești daci pribegi? Ei erau mutați de romani din zonele montane, favorabile răscoalelor și unei rezistențe active, la câmpie, unde puteau fi mai ușor supra­vegheați.

Columna lui Traian a fost ridicată cu o dublă funcție, în primul rând simbolică, de cânt închinat victoriei asupra dacilor, un duș­man de temut al Imperiului, dar și una practică, de mormânt al împăratului.