Preotul Nicolae Radomir din Moşoaia, judeţul Argeş, în temniţa comunistă

S-a născut la 26 august 1910, în familia unor oameni simpli din localitatea Cocu, judeţul Argeş. După absolvirea Seminarului Teologic de gradul II, de opt clase, primeşte darul hirotoniei, ajungând să slujească în apropierea satului natal, la Moşoaia, judeţul Argeş. Alte date biografice nu se regăsesc în dosarul penal pe care Securitatea l-a alcătuit împotriva sa. La 22 septembrie 1959 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Acuzaţiile care i s-au dus constau în subminarea procesului de colectivizare pe considerente ideologice conspiraţioniste, de factură legionară. Părintele Radomir nu a recunoscut nici o acuzaţie de ordin ideologic, iar cum nici anchetatorii nu aveau probe, ancheta s-a concentrat pe tema atitudinii adoptate faţă de colectivizare. De fapt, scânteia a apărut atunci când angajaţii unei întreprinderi de exploatare petrolieră au încercat să monteze nişte sonde pe terenul pe care preotul Radomir încă îl mai avea în posesie. Situaţia s-a complicat când alături de preot s-au poziţionat mai mulţi cetăţeni, ajungându-se astfel, practic, la o frondă faţă de autorităţile statului, atitudine care nu a mai permis instalarea sondelor. În ancheta de la Securitate s-au consemnat o serie de afirmaţii pe care preotul le-ar fi făcut în diverse împrejurări, precum încercarea de instalare a sondelor sau campania de colectivizare. Chiar dacă acestea au fost negate vehement de către preotul Radomir în anchetă, suntem de părere că totuşi conţin un sâmbure de adevăr, mai ales că au constituit probe pentru condamnarea sa. De pildă, referitor la episodul instalării sondelor, preotul ar fi spus: „Comuniştii nu respectă pe proprietari, încât omul nu mai e proprietar pe avutul şi terenul său. Pun cele mai mari greutăţi, pentru ca de avutul lor oamenii să nu mai poată dispune, fiindu-le luat în folosinţă pentru instalarea sondelor ale căror produse sunt luate de ruşi, iar noi, românii, plătim petrolul”. În privinţa colectivizării, preotul Radomir a afirmat: La colectiv este rău, căci îţi dă mâncare cu porţia, de la cazan, şi nu cât ai vrea să te saturi; la muncă te duce cu frontul, unde sunt mai mulţi şefi decât muncitori, pe care îi ţine din scurt pentru a munci peste puterile lor, iar drepturi le dă cât vor [comuniştii, n.n.], chiar dacă le depăşeşte norma”. Părintele Radomir a mai fost acuzat în anchetă că nu ar fi colaborat cu autorităţile locale sau că nu ar fi răspuns la chemarea acestora pentru diverse activităţi obşteşti, precum campania de înscriere în întovărăşire sau să apeleze la cetăţeni pentru a munci în timpul sărbătorilor religioase. În schimb, preotul cerea credincioşilor să contri­buie la renovarea bisericii. La răspunsul credincioşilor că au şi cote agricole de plătit, preotul Radomir le-ar fi spus că pot plăti cotele „mai încolo”. De altfel, în problema achitării cotelor, părintele se pare că ar fi spus: „Partidul de azi a luat o hotărâre injustă; n-ar fi trebuit să supună pe locuitori să mai dea cote de carne, căci i-a sărăcit prin luarea atâtor cote de cereale”. Evident că în acest şuvoi de atitudini, afirmaţiile cu privire la atitudinea statului comunist faţă de Bise­rică nu au lipsit: „În ziua de azi oamenii au devenit păgâni, care nu respectă religia, nu se mai duc la biserică pe motiv că sunt atraşi în organizaţiile pe care le fac comuniştii”. În consecinţă, prin Sentinţa nr. 130 din 19 martie 1960 a Tribunalului Mil­i­tar Craiova, în deplasare la Pi­teşti, părintele Radomir a primit o condamnare de opt ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Piteşti (octombrie 1959) şi Aiud (noiembrie 1962), dar şi lagărele de muncă de la Giurgeni (iunie 1960 ­şi iunie 1961) şi Sal­cia-Ostrov (iulie 1960 şi de­cem­brie 1961). Din februarie 1962 a fost declarat „inapt” pentru muncă, mai ales din cau­za sănătăţii precare. La 1 august 1962 a fost eliberat din peniten­ciarul Aiud.