Un volum de documente despre episcopul Policarp Moruşca al Americii

În intervenţiile noastre de la „Memoria Bisericii“, deseori am arătat necesitatea cercetării documentelor pentru ca astfel să putem cunoaşte trecutul recent al Bisericii noastre. În acest sens, ori de câte ori am avut prilejul, am reliefat contribuţiile documentare realizate prin editarea unor volume de surse istorice fie de arhivă, fie de istorie orală. În această direcţie, semnalăm apariţia, la peste un deceniu, a unui volum de documente realizat de Aurel Sasu despre viaţa, activitatea şi personalitatea întâiului episcop al românilor de peste Ocean, Policarp Moruşca, de la a cărui naştere anul acesta se împlinesc 130 de ani. Publicarea acestui volum, cu titlul „Cazul Policarp Moruşca“, este un demers inedit şi necesar în contextul încercărilor de elucidare a problemei bisericeşti româneşti din America, culminată la mijlocul secolului trecut prin ruptura canonică. Este o iniţiativă lăudabilă şi dificilă, dar indispensabilă pentru reconstituirea faptelor aşa cum

s-au consumat, mai ales că, după 1990, au existat numeroase încercări istoriografice în această direcţie, unele chiar eşuate. În cele peste 240 de pagini, editorul aduce în atenţie documente provenite din arhivele Ministerului Afacerilor Externe, bisericeşti de la Sibiu şi Bucureşti şi din Biblioteca Mitropoliei Ardealului, la care s-au adăugat materiale din presa interbelică românească din Statele Unite. Demersul s-a bucurat de sprijinul vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu al Clujului şi al altor români doritori de aflarea adevărului despre spiritualitatea românească din America. De la bun început trebuie să remarcăm faptul că volumul suferă de două carenţe majore: lipsa unei liste cu rezumatele documentelor şi a referinţelor după prezentarea fiecărui izvor istoric, în afara materialelor de presă. Această situaţie pune cititorul în dificultatea de a nu se putea orienta mai uşor în pachetul de documente şi de a nu putea afla provenienţa acestora, atât de necesară în interpretarea lor. Cu toate acestea, editorul deschide volumul cu un tabel cronologic, fapt care-l ajută pe cititor să înţeleagă mai uşor şirul evenimentelor care au marcat viaţa şi activitatea episcopului Policarp. Apoi, prin parcurgerea documentelor din acest volum, cititorului i se dezvăluie o istorie pe cât de complexă, pe atât de interesantă despre traiul bisericesc al românilor din America de la alegerea ca episcop a arhimandritului Policarp Moruşca şi până în anul 1950. Este vorba de 15 ani de frământări în direcţia punerii în rânduială canonică a comunităţii româneşti din America, cu încercările şi provocările celor care înţelegeau că politica şi preocupările personale sunt mai presus de interesele bisericeşti; cu manifestările unor orgolii atât de dăunătoare unităţii şi cu lipsa unei culturi canonice menite să traseze calea cea dreaptă a Bisericii. Încă de la sosirea sa în mijlocul românilor din America şi cercetarea acestora, episcopul Policarp trecea la o serie de măsuri, aşa cum le găsim în circulara nr. 100 din 25 iulie 1935. Pe scurt, arhiereul îi îndemna pe clerici „să-şi îndeplinească cu dragoste şi devotament datoriile slujbei, după cea mai bună conştiinţă“; îi chema pe toţi la susţinerea unui examen de capacitate preoţească, prin care să dovedească faptul că stăpânesc cunoştinţele de liturgică, dogmatică şi morală, mai ales în raport cu denominaţiunile din America; anunţa examinarea canonică a acestora, pentru a nu avea impedimente la slujirea altarului, apoi stabilirea componenţei adunărilor parohiale şi, nu în ultimul rând, organizarea şcolilor parohiale, în care tinerii erau încurajaţi să urmeze cursuri de limba română, religie şi geografia şi istoria României. Astfel de măsuri nu au fost bine primite de unii clerici, mai ales din rândul acelora care nu înţelegeau că trebuie să se alinieze la rânduiala canonică şi nu acceptau autoritatea episcopală. Iar de aici a fost puţin până la declanşarea campaniei de denigrare a episcopului Policarp Moruşca, atât prin ziarul „America“, cât şi prin „uneltirile“ din ţară. Toate acestea au culminat cu oprirea episcopului Policarp la o vizită în ţară, în 1939, după cum bine se poate constata în documentele editate de Aurel Sasu. A fost un gest care s-a perpetuat şi chiar definitivat, prin refuzul autorităţilor comuniste de a-i permite lui Policarp Moruşca să se întoarcă la păstoriţii care i-au fost daţi la hirotonie.

În concluzie, volumul realizat de Aurel Sasu este o importantă contribuţie la cunoaşterea, în lumina documentelor de arhivă, a celui care a fost primul episcop al românilor din America şi a împrejurărilor extrem de complexe în care şi-a desfăşurat activitatea de arhipăstor. Recomandăm acest volum tuturor celor care doresc să cunoască detalii despre comunitatea spirituală românească din America anilor 1935-1950.