Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Anxietatea de sănătate

Anxietatea de sănătate

Un articol de: Alina A. Rotaru - 14 Sep, 2018

Cunoscută sub numele de ipohondrie, anxietatea de sănătate este multifațetată, cuprinzând componenta emoțională (anxietatea), componenta fiziologică (palpitațiile), componenta cognitivă (pericolul perceput) și componenta comportamentală (evitarea și comportamentele de siguranță).

Simptomele anxietății de sănătate sunt: preocuparea și teama de a avea, sau ideea de a avea, o afecțiune medicală serioasă bazată pe interpretări eronate ale simptomelor corpului, preocuparea persistă în pofida investigațiilor medicale și reasigurărilor, nu este delirantă și nu este restricționată la îngrijorarea cu privire la aspectul fizic, cauzează detresă și afectează nivelul de funcționare socială, ocupațio­nală, sau în alte domenii importante de funcționare ale persoanei, nivelul anxietății este crescut, iar individul este exagerat susceptibil la îngrijorări privind starea sa de sănătate. Pentru diagnosticare este necesar ca simptomele să persiste minimum 6 luni.

Prevalența la nivelul populației este de aproximativ 1,3-10% pe an și nu există diferențe între genuri. Debutul este la vârsta adultă, iar anxietatea de sănătate persistă și revine, în absența tratamentului. De regulă, comorbiditatea este ridicată cu alte tulburări anxioase, ca anxietatea generalizată, tulburarea de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări afective, tulburări de somatizare și tulburări de personalitate.

Se pare că factorii care generează această afecțiune sunt de natură familială și stresori semnificativi în viața adultă, alături de intoleranța la incertitudine, exagerarea simptomelor obiș­nuite ale corpului și credințe disfuncționale legate de sănătatea proprie și de mediul spitalicesc.

Evaluarea se face investigând factorii din trecut, iar în cadrul ei se pune accentul pe stabilirea relației terapeutice, formularea unei explicații clare și simple a simptomelor, eliminarea, pe cât posibil, a suspiciunilor unei con­di­ții medicale (e un deziderat, dar nu este o condiție obligatorie) și identificarea unor factori cognitivi și comportamentali care contribuie la instalarea simptomelor.

Scopurile declarate ale inter­venției cognitive și comportamentale în anxietatea de sănătate sunt: reducerea convingerii de a avea o boală, chiar dacă simptomele nu dispar, reducerea îngrijorărilor față de sănătate, reducerea comportamentelor de siguranță și de verificare (controale medicale, reasigurări din partea altor persoane, hipervi­gi­lența față de simptomele propriului corp), reducerea problemelor de sănătate mintală comorbide, dezvoltarea abilității de a face față simptomelor noi și dezvoltarea unor credințe func­ționale despre sănătate și boală.

Restructurarea cognitivă vizează generarea unor credințe alternative despre boală, manifestările sale, schimbările și senzațiile fizice, ideea de sănătate și vulnerabilitate în fața bolii, efectele comportamentelor de evitare, verificare și reasigurare și, în mod special, nevoia de certitudine.

Strategiile cognitive vizează monitorizarea zilnică a îngrijorării, așa-numita „întâlnire cu îngrijorările”, adică rezervarea unui anumit timp în fiecare zi destinat doar acțiunii de a te îngrijora, dialogul socratic etc.

Printre strategiile comportamentale cele mai comune se regăsesc: expunerea interoceptivă la senzații, expunerea cu pre­venția răspunsului de evitare, reasigurare și experimentul comportamental.