„Copilul vrea să stai lângă el, să-ți spună problemele lui...”

Harismele duhovnicești cu care Bunul Dumnezeu l-a răsplătit pe Sfântul Paisie Aghioritul - de-a lungul unei vieți pline de încercări și nevoințe -, anii copilăriei petrecuți în satul Farasa, în evlavioasa familie a lui Prodromu și a Evloghiei, contactul cu problemele sutelor de pelerini care au poposit la chilia Panaguda pentru a-și deșerta înaintea sa povara grijilor strânse din lume - toate la un loc dau o greutate deosebită sfaturilor sale privind buna educație a copiilor.

Sfântul Paisie surprinde o realitate des întâlnită în familiile noastre. Di­ver­gențele de opinie dintre soț și soție exprimate în fața copiilor, dispariția respectului firesc pe care părinții sunt datori să și-l poarte unul celuilalt conduc la ivirea unor sentimente toxice față de ei în sufletul copilului (neîncredere, obrăznicie, revoltă): „Oricum, pe copii îi ajutăm în problemele duhovnicești mai ales prin exemplul nostru, iar nu prin constrângere. Însă cel mai mult îi ajută mama prin purtarea, prin ascultarea și respectul ei față de soț. Dacă în vreo problemă are o părere diferită față de cea a soțului, niciodată să nu și-o exprime în fața copiilor, pentru ca să nu o folosească cel viclean. Niciodată să nu strice încrederea copiilor în tatăl lor, ci, chiar și atunci când el este vinovat, ea să-l îndreptățească: «Tata este obosit, pentru că a lucrat toată noaptea ca să termine o treabă urgentă. Iar aceasta pentru voi o face»”.

Pe copii să-i sature, în primul rând, dragostea părinților

Sfântul Paisie ne reamintește nouă, părinților, că principala nevoie pe care trebuie să i-o satisfacem copilului este de ordin sufletesc: nevoia de dragoste necondiționată, dublată de nevoia de a fi ascultat și înțeles. Spune Sfântul Paisie: „Copilul are nevoie de multă dragoste și afecțiune, precum și de multă povățuire. Vrea să stai lângă el, să-ți spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruți. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniștit și face zburdălnicii, dar dacă mama lui îl ia în brațe, îl mângâie și-l sărută, se liniștește. Dacă de mic copil se satură de dragoste și afecțiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieții”.

În societatea noastră de consum, în care principala grijă a devenit serviciul, munca retribuită în banii atât de necesari traiului de zi cu zi, părinții cu greu mai găsesc timpul necesar și resursele lăuntrice pentru a-și manifesta afecțiunea față de propriii copii, pentru a le acorda atenția cuvenită și a le lămuri problemele care îi frământă: „Astăzi, însă - continuă Sfântul Paisie -, cei mai mulți copii îi văd pe părinții lor numai seara, pentru puțin timp, și astfel nu se satură de dragoste. De multe ori părinții care sunt învățători sau medici și se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă, nu mai au afecțiune și pentru copiii lor. Sunt obosiți, căci li s-a terminat bateria. Pe de o parte, tatăl se întinde în fotoliu și nu se ocupă deloc de copil, pe care, deși acesta se apropie de el, îl alungă, în loc să-i vorbească și să-l mângâie. Iar pe de altă parte, mama se duce să pregătească ceva de mâncare,
neavând nici ea timp să se ocupe de copii și astfel sărmanii copii cresc lipsiți de dragoste”.

Mama care se roagă și trăiește duhovnicește poartă în pântece un copil binecuvântat

Cuviosul Paisie accentua importanța familiei ca mediu în care se formează, din punct de vedere duhovnicesc, sufletul micuțului - adolescentul și adultul de mai târziu: „În casă este absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste și pace. De fiecare dată când copilul va primi în familie puțină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puțin, se va întoarce, deoarece va vedea că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai fățărnicie. Dar atunci când își va aduce aminte de scenele urâte din familie, certuri și neînțelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă?”

Sfântul Paisie le reamintea pelerinilor care îl cercetau în chilia sa de la Panaguda că, pentru a avea copii sănătoși, pentru o evoluție firească a vieții lor, părinții trebuie să se străduiască să cultive în familie o atmosferă duhovnicească, plină de dragoste și de evlavie. Un rol determinant îi revine aici mamei: „Educația copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul din pântecele ei se sfințește. De aceea, femeia, atunci când este însărcinată, trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puțin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-și pricinuiască neliniști, dar și ceilalți să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naște va fi sfințit, iar părinții nu vor avea probleme cu el nici când este mic, nici când va crește mare”. Sfaturile bătrânului Paisie proveneau din bogata sa experiență de viață. Rememora cu duioșie și recu­noștință, în fața credin­cioșilor, chipul mamei sale: „Pe mine mama mea m-a învățat să rostesc Rugăciunea lui Iisus. Atunci când noi, ca niște copii ce eram, făceam vreo neorânduială și era gata să se mânie, o auzeam spunând: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!» Când băga pâinea în cuptor spunea: «În numele lui Hristos și al Maicii
Domnului». Iar când frământa și gătea, rostea mereu Rugăciunea lui Iisus. În felul acesta se sfințea și ea, se sfințeau și pâinea și mâncarea, se sfințeau și cei care le mâncau”.

Să nu ne grăbim cu pedepsele

În privința metodelor pe care părinții ar trebui să le folosească în educația copiilor, binecuvântatul stareț considera că aceștia nu trebuie să se pripească în a-i pedepsi pe cei mici pentru anumite greșeli. Trebuie să fie răbdători, să alerge - prin rugăciune - mai întâi la ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Sale, iar dacă nu se poate altfel, să îi pedepsească, însă cu măsură: „Este bine ca părinții să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face și să se roage pentru el, iar nu să-l zorească. Rugăciunea care se face cu durere aduce rezultate eficiente. Dacă și după aceasta copilul va face vreo greșeală gravă, atunci părinții să intervină, dar cu grijă. Însă, de nu este serioasă, să o treacă puțin cu vederea, pentru a nu-l irita pe copil și astfel să-i înrăutățească situația sa, îndepărtându-l cu totul de ei. Să se roage lui Hristos și Maicii
Domnului să-l ocrotească”.

În încheiere, merită să ne reamintim că educându-ne copiii cât mai frumos, nu doar lor și nouă ne facem cel mai mare bine, ci și acestei țări. În acest sens, Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Cea mai mare răspundere o au pă­rinții, pentru că, potrivit cu educația ce o vor da copiilor lor, aceștia vor deveni clerici buni, dascăli buni. Și vor ajuta și ei, la rândul lor, atât pe copiii lor, cât și pe ceilalți”. Buna educație a copiilor noștri este cea mai importantă investiție pentru viitorul României.