Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Costurile succesului și valorile personale

Costurile succesului și valorile personale

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 11 Noi, 2021

Mi-a venit în minte o comparație care mi ­s-a părut inspirată și cu un sâmbure de înțelepciune, pornind de la un lucru simplu, o țesătură, o haină, o pătură, orice haină croită manual: viața e ca o țesătură, în partea exterioară se observă cu ușurință armonia culorilor, modelelor și formei, totul pare îmbinat perfect, ușor, natural, fără efort. În partea interioară a țesăturii, însă, firele sunt dezordonate, haotice aparent, împletite bizar.

Aceasta a fost imaginea care m-a condus la ideea că așa arată viața noastră, câteodată. Din exterior se văd succesele, realizările, se vede locul de pe podium, se văd laurii, florile și o poziție care poate fi privită cu invidie. Dar ce se află în interior? Ei bine, în interior, nebănuit și neștiut de nimeni, se află mecanismul care a generat rezultatele acelea. Doar că mintea noastră nu are mereu profunzimea și dispoziția de a vedea dincolo de aparență, de succes. Ce se află dincolo de exteriorul „țesăturii”? Se află cos­turile realizărilor: nopțile nedormite, cheltuieli financiare, emoționale și intelectuale, fire albe, prietenii pierdute, relații șubrezite, dureri de cap… tot ce nu se vede.

Să analizăm un caz ipotetic: un om, să-l numim Andrei, a reușit tot ce și-a propus: are casă, mașină bună, soție frumoasă, doi copii sănătoși, o afacere profitabilă şi îşi permite trei vacanțe pe an. Am spune că e fericit, realizat, că se uită în spate la tot ce a construit și e complet satisfăcut de munca lui. Dar, ne putem înșela. De ce? Creierul e cea mai inteligentă mașinărie din Univers, cu un ochi se uită la realizări, iar cu celălalt la costuri. Cu alte cuvinte, spune: Da, ai atins obiectivele pe care ți le-ai propus, ai ce-ți dorești, dar ce ai pierdut în timpul acesta, care au fost costurile? Iar creierul începe să socotească: Ai făcut un ulcer, ai albit, ți-ai pierdut majoritatea prietenilor pentru că ai fost acaparat de muncă, ai lipsit de la serbările copiilor, relația cu soția/soțul s-a răcit, nu ai mai petrecut timp cu părinții tăi și lista poate continua. Toate acestea creierul le pune în balanță cu succesul. Câteodată balanța e echilibrată, de cele mai multe ori dezechilibrată.

Se întâmplă să realizezi că tot ce ai făcut a meritat, adică beneficiile au întrecut costurile. Dar ai senzația aceea ciudată, inconfundabilă, că nu te poți bucura deplin, complet, de realizările tale. De aici și comparația cu țesătura: de la exterior pare perfectă, armonioasă, dar în interior nu e tocmai așa. Morala? Viața e dificilă. Momentele care o fac să merite trăită sunt cele de bucurie intensă și existența unui scop, în acord cu vocația ta, cu misiunea ta pe pământ. Ingredientul-cheie în atingerea fericirii și împlinirii este echilibrul. Să vezi când costurile sunt prea mari și să te oprești, să reconfigurezi traseul și să mergi mai departe mai echilibrat, mai înțelept.

Libertatea de a fi autentic

Realist vorbind, pe drumul către succes (fiecare definește succesul în funcție de obiectivele și viziunea proprie despre lume și viață) suntem constrânși de un context specific de viață, dar cu toții ne dorim să trăim în acord cu valorile fundamentale personale. Una dintre cele mai importante valori este libertatea de a-ți exprima sinele autentic și trăsăturile unice cu care ești înzestrat. Cred că libertatea este valoarea fundamentală a ființei umane, deși există numeroase valențe ale ei și discuții, binevenite de altfel, care chestionează în ce măsură suntem cu adevărat liberi în acțiunile și convingerile noastre, dat fiind că suntem tributari unei societăți care funcționează după principiul reciprocităţii drepturi-responsabi­lități și, mai mult de atât, suntem înfierați de convingerile dobândite în familia de ori­gine, dar și experiențele impor­tante care ne-au modelat de-a lungul timpului.

Mă gândesc, apoi, uitându-mă în urmă cu câteva zeci de ani, la o filă a istoriei pe care o considerăm, în mod iluzoriu, irepetabilă, și la oamenii care au găsit sens în viață, chiar și în absența libertății, mulți dintre ei fiind închiși pe nedrept în lagăre de exterminare, închisori, Gulag. Deși în anumite momente ale vieții sau printr-un hazard al istoriei nu putem fi liberi din anumite motive, cred că în mintea și inima noastră trebuie să existe sentimentul libertății și al unei identități personale profunde, pentru un proces de individuație sănătos.

Desigur, libertatea este și o chestiune de e­du­cație și posibilități financiare.  Am liber­ta­­tea de a călători, de a mă bucura de frumu­seţile pe care viața mi le oferă.

Am opțiuni, pot alege, îmi pot exprima și îndeplini preferințele. Am libertate de mișcare, de achiziţii, pot selecta produse, companii sau destinații, în funcție de criterii personale.

Dar, la fel ca orice în viață, la un moment dat poți pierde banii, relaţiile, chiar şi sănătatea, toate opțiunile de alegere cu care ai fost obișnuit. Contextele în viață pot varia și, mai mult ca sigur, se întâmplă aceasta, pentru că existența prin natura ei este dinamică, de aceea nu vreau să mă limitez la un context care mai devreme sau mai târziu va fluctua, ci mă refer la libertatea spiritului sau ceea ce spunea Viktor Frankl, „libertatea de a-ți alege atitudinea în orice moment, indiferent de circumstanțe”. Mă refer la fricile care sufocă autenticitatea.

Eliberarea de frică

Vorbesc despre fricile care nu te lasă să-ți trăiești viața în acord cu valorile tale. Mă refer la fricile care îți limitează exprimarea amprentei personale asupra lumii. Ai o singură viață, este datoria ta să o trăiești așa cum consideri tu de cuviință, de preferat fără prea multe frici care să-ți sufoce spiritul și acțiunile.

Poate vei greși, însă spune-mi o ecuație a vieții din care poți exclude riscul și eu îți spun că de fapt nu e nici o miză reală acolo.

Totul presupune risc, inclusiv faptul că te-ai ridicat dimineața din pat prefigurează la orizont o mulțime de riscuri din cauza cărora, dacă ai fi conștient în fiecare secundă, a-i renunța la viață. Poate vei eșua, poate vei greși, poate vei plânge, vei pierde persoane sau lucruri importante. Și? Toți greșim, toți eșuăm, toți plângem, toți pierdem. E firesc, se numește viață și dă-mi voie să spun un secret, nimeni nu iese viu din ea.

O tehnică din psihoterapia tulburărilor de anxietate este cea a reducerii la absurd, adică omul din fața ta îți comunică motivele pentru care îi este teamă de ceva, cele mai groaznice scenarii, și tu îi spui ceva de genul: „Da, se întâmplă asta, și?; Da, se întâmplă și cealaltă, și?” În final ajungi la teama de moarte, care este de fapt nucleul anxietății, iar omul realizează că multe dintre scenariile din mintea lui sunt fie absurde, fie nerealiste, fie vrea să excludă riscul total dintr-un context, ceea ce este imposibil. Poate sună radical, însă dacă nu-ți trăiești viața conform cu libertatea spiritului tău și a ideilor tale, năstrușnice uneori, nu o meriți. Nu din cauză că nu ai fi vrednic de ea, ci pentru că nu-i apreciezi valoarea, iar tot ce nesocotești mai devreme sau mai târziu vei pierde. Și irosirea unei resurse singulare, extrem de prețioase, te va durea.

Poate printre fricile tale majore, foarte comune de altfel, este teama de ce va spune lumea.  Dar, contează, în mod real, ce spune lumea? Nu, pentru că nimeni nu plătește prețul deciziilor tale, sacrificiile, nopțile nedormite. Există câţiva oameni, aproximativ cinci, care sunt extrem de importanți pentru noi, ei sunt acolo să ne susțină și iubească, indiferent de circumstanțe, greșeli sau succese.

Dacă este să mă refer la limite ale libertății, consider că este important să punctez că libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea celuilalt, indiferent că vorbim despre aspecte sociale, religioase sau personale, iar dacă dezbrăcăm de valoarea respectului față de ființa umană conceptul de libertate, ne rămân doar niște comportamente narcisiste și egoiste.