Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Rănile timpurii și responsabilitatea vindecării lor

Rănile timpurii și responsabilitatea vindecării lor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 05 Aug, 2021

În copilărie, dorința de a fi iubit, apreciat, admirat, acceptat surclasează orice altă dorință sau nevoie. Studiile arată că până și pentru supraviețuirea fizică avem nevoie de atingere umană și afecțiune. Psihologul şi clinicianul american John Gottman spunea că nevoile cele mai comune pe care oamenii le exprimă sunt ilustrate de năzuința de a fi ascultat, înțeles, complimentat, dorit și consolat. 

Conflictul autenticitate-atașament apare la copil atunci când, pentru a se exprima în acord cu propriul sine, trece peste regulile sau normele impuse de părinți, situaţie în care nevoia de acceptare și iubire este în pericol. Ce este de ales? Autenticitatea, adică acționarea în manieră proprie, prin impunerea opțiunilor şi argumentelor personale, sau atașamentul, altfel spus obţinerea aprecierii și admirației părinților, dar nu în acord cu simţămintele sau dorinţele proprii?

Deseori, copilul alege atașamentul în detrimentul autenticității, mai ales dacă structura lui de personalitate este anxioasă, predispusă spre căutarea acceptării mai mult decât alte structuri de personalitate. El alege atașamentul pentru că este dependent la nivel fizic de el. Nici ca adulţi nu putem supraviețui, nu ne putem dezvolta fără o relație puternică de atașament. Numeroase studii arată că integritatea fizică și chiar supraviețuirea sunt compromise în absența unei figuri de atașament, mai ales în perioada de dezvoltare timpurie, în primii ani de viață.

După perioada de descoperire proprie apare și frustrarea faptului că nu poţi acționa conform dorinţelor tale, pentru că pierzi sau ești în pericol să pierzi atașamentul persoanelor apropiate, care își condiționează deseori iubirea sau afecțiunea în funcție de comportamentul pe care îl ai.

Nevoi şi frustrări

Pe termen lung, dintr-un astfel de conflict constant și consistent sub raportul intensităţii și duratei pot deriva răni, nemulțumiri sau frustrări. Desigur, atunci când vorbim despre efectele pe termen lung, ținem cont de o mulțime de aspecte relevante pentru dezvoltare, factori protectivi sau agravanți: gradul de neglijare, suportul social, temperamentul, factorii psihologici, care se referă la modul de interpretare a comportamentului celorlalți, relația cu propriile emoții, convingerile și atmosfera din mediul de dezvoltare.

Nevoia de apartenență

Nevoia de apartenență înseamnă că dorim să fim parte a unei familii, a unei comunități, să căutăm contactul uman. Neglijarea, respingerea sau abuzul afectează nevoia de apartenență a copilului, deși este de menționat că neglijarea sau respingerea nu sunt neapărat comportamente intenționate, ci poate fi vorba de părinți suprasolicitați sau prea prinși în propriile drame existențiale.

Nevoia de autonomie și control

„Pot singur”, „reușesc” sunt doar două dintre expresiile care construiesc dezvoltarea autonomiei față de părinți, un aspect esențial al dezvoltării unei ființe umane sănătoase. Un părinte exagerat de protectiv sau care pune granițe prea strâmte nu poate să clădească în copil sentimentul de autonomie, care-l încurajează și susține în explorarea mediului înconjurător și cunoașterea lui.

Nevoia de satisfacere a plăcerii şi evitare a neplăcerii

Căutăm plăcerea de la cele mai mici vârste, iar o mare parte din rolul educației este acela de a ne învăța să amânăm recompensa, să tolerăm frustrarea și să ne înfrânăm instinctele. Viața înseamnă trăirea plăcerii în mod echilibrat, alături de asumarea responsabilității și evitarea neplăcerii, dar nu în ideea de a refuza să stai cu emoțiile tale negative, ci în ideea de a evita situațiile distructive pentru sănătatea ta fizică, emoțională și spirituală.

Nevoia de încredere în sine şi de recunoaștere

Suntem dependenți de recunoașterea celor din jur, prin zâmbet, aprobare, grijă, responsivitate la nevoile noastre, iar un parcurs sănătos de dezvoltare înseamnă a fi văzut, apreciat și admirat de părinți sau persoanele de referință pentru tine. Este datoria și responsabilitatea părinților să îndeplinească aceste nevoi cu prezență și grijă, mai ales în primii ani de viață, conștienți fiind că de aceste tipare formate timpuriu depinde într-o mare măsură sănătatea emoțională de mai târziu. Din neîmplinirea acestor nevoi se nasc majoritatea rănilor noastre timpurii, pe care ajungem să le ducem cu noi de-a lungul timpului, indiferent că vorbim despre rana de abandon, trădare, umilire sau nedreptate. La baza fiecărei răni stă neiubirea, faptul că nu am fost iubiți așa cum am avut nevoie să fim iubiți la un moment dat.

Responsabilitatea vindecării

Cu siguranță nu putem schimba trecutul, mai ales copilăria, când suntem lipsiți de apărare, dependenți de adulții de lângă noi și ceea ce au sădit ei în sufletul nostru. Însă la maturitate ne revine responsabilitatea deplină de a nu da mai departe același șir de comportamente neadecvate (pedepse, amenințări, lovituri, strigăte, înjurături, neglijare fizică sau emoțională, abuz de orice tip, umilire, constrângere, ignorare a nevoilor), ci de a ne prelucra propriile dureri cu sprijinul celor în măsură să ne ajute, adecvat, conștienți fiind că pentru a construi și a lăsa o lume mai bună în urma noastră este necesar să rupem ciclul răului.

Ceea ce nu vindecăm oferim mai departe pe linie transgenerațională copiilor și nepoților noștri. Ne dorim o lume mai bună și este salutar acest obiectiv, însă este o muncă de autocunoaștere și procesare a durerilor, pentru a da mai departe generațiilor viitoare o moștenire de bine și lumină. Ce lăsăm în urmă: ceartă sau pace, minciună sau adevăr, întuneric sau umbră, conflict sau armonie, durere sau vindecare, incertitudine sau siguranță, tristețe sau bucurie, traumă sau vindecare?

În urma acestora rămâne totdeauna ceva, iar aici intervine alegerea noastră legată de asumarea propriului proces de vindecare, în locul culpabilizării părinților sau mediului în care am crescut sau suntem în prezent. Ridică-te în picioare și asumă-ți procesul vindecării cu demnitate, conștient fiind că din el ies lucruri minunate și este o parte necesară din construirea ta ca om!

Ajungem la maturitate și căutăm fericirea într-o formă sau alta. De cele mai multe ori ne refugiem în chestiuni fără sens și fond, ca după lungi căutări și suferințe să ajungem la concluzia că fericirea înseamnă o viață plină de semnificație spirituală integrativă. Laura Boggio Gilot, fondatoarea şi preşedinta Asociaţiei de Psihologie Transpersonală din Italia, scrie că fericirea este să-ți trăiești propria viață ca pe o oportunitate de creștere și evo­luție, lăsând ca valorile spirituale să îți călăuzească drumul; fericirea este a simți că faci parte, prin acțiuni de dăruire, din proiectul de evoluție a lumii; fericirea este a nu depinde de oameni și lucruri, ci doar de scopul pe care l-ai dat existenței tale; fericirea este să nu te temi de moarte pentru că intuiești continuarea într-un alt plan a vieții tale; fericirea este să iubești frumusețea pe care reușești să o găsești în esența tuturor lucrurilor și în sufletul fiecărui om pe care îl întâlneşti în viață; fericirea este să trăiești înăuntrul tău înțelegând oportunitatea prezentului, nedorind viitorul și fără să te plângi de trecut; fericirea este să pui în orice lucru pe care îl faci intenționalitate și entuziasm, să fii atent la calitățile felului tău de a fi și de a te manifesta mai degrabă decât la rezultatele acțiunii.