Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Tulburarea dismorfică corporală și relația cu propriul corp

Tulburarea dismorfică corporală și relația cu propriul corp

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 18 Noi, 2021

Cuvintele pe care le utilizăm în descrierea corpului nostru ne pot vindeca sau arunca într-o critică continuă, distructivă. „Credem că ar trebui să ne păstrăm tinerețea ca pe gemul din borcan, că pielea noastră ar trebui să rămână la fel de fină ca frișca, că trupurile noastre ar trebui să rămână flexibile, asemenea unui acrobat, că părul nostru ar trebui să fie strălucitor precum cea mai scumpă mătase. Agățându-ne de standardele frumuseții, încetăm să mai trăim în frumusețe”, scrie psihologul Shefali Tsabary.

Relația cu propriul corp este deosebit de importantă în economia vieții. De aici pornesc o serie de dificultăți, care influențează stima de sine, percepția corporală și încrederea în propria persoană. Tulburarea dismorfică corporală este descrisă ca fiind o percepție distorsionată asupra aspectului fizic (considerându-l neatrăgător, deranjant, chiar respingător) sau asupra unei părți specifice a corpului (culoarea pielii, dimensiunea și forma nasului, părul, dinții), exagerând un defect adesea minor sau nesesizabil și preocupându-se în mod constant de camuflarea (prin machiaj) sau ascunderea defectului (șapcă, fular), notează Manualul de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM-5).

Standardele de frumuseţe sunt false

Cuvintele pe care ni le spunem în legătură cu corpul nostru ne pot vindeca sau umili și arunca în critică continuă, distructivă. Sugestia mea este ca, pentru început, persoana care prezintă tulburare dismorfică corporală să echilibreze aspectele pozitive cu cele negative, să ajungă măcar la 50% satisfacție, 50% aspecte de îmbunătățit, iar cu timpul să încerce să crească procentul de satisfacție față de propriul corp. Când nu-ți place o parte a corpului, gândește-te la funcționalitatea ei, ce face acea parte a corpului pentru tine ca să funcționezi adecvat, nu neapărat la estetică.

Este important să înţelegem că noi nu suntem un obiect de criticat și nu trebuie să ne vedem corpul segmentat, în părți: buze, nas, picioare, abdomen etc. Corpul nostru este un întreg, şi nu un lucru de evaluat în termeni de frumos sau urât, bun sau rău, de dorit sau de respins.

Frumusețea stă în diversitate, aşadar vine în forme diferite: culori diferite ale pielii, trăsături distincte ale feţei etc. Standardele de frumusețe sunt false! Sunt doar niște etaloane profund incorecte și decise de ceilalți pentru noi… iar noi, femeile, în special, sfârșim prin a ne denigra și critica toată viața corpurile datorită unei iluzii întreținute de societate, de un set de standarde irealiste și intangibile pentru mulţi dintre noi.

Toată această cultură a dietelor, pastilelor de slăbit, ceaiurilor minune sau a chirurgiei estetice este o minciună. Nu reprezintă soluţia la nesiguranțele tale, soluţia care să te ajute într-o schimbare profundă, fundamentală. Este fals că la capătul acestui proces de „îmbunătăţire” a corpului vei primi admirație, atenție, iubire și vei fi mulțumită de cum arăți. Nimic mai neadevărat! Orice schimbare din exterior, dacă nu este precedată de o schimbare în convingerile profunde de viață, în emoții sau comportamente, ne va arunca în aceeași spirală negativă de nemulțumire sau critică la adresa noastră sau a celorlalți.

Pentru mulţi dintre noi, mai ales femei, relația cu propriul corp este una conflictuală, marcată de chin și căutare zilnică a defectelor în oglindă. O să spun ferm: nu este în regulă ca ceilalți să emită judecăți de valoare asupra corpului tău.

Este nevoie să pui granițe în interacțiunile tale şi să spui fără menajamente că nu consideri potrivite remarcile asupra corpului tău; felul în care arăţi este o chestiune personală, aşa că poți să-ți ții părerea despre corpul meu pentru tine; nu-mi place să îmi vorbești așa, te rog să nu o mai faci. Ceea ce spun ceilalți despre noi nu ne definește și nici măcar nu este despre noi, ci despre percepția pe care o au ei în legătură cu corpurile noastre şi care, de cele mai multe ori, este eronată.

O relație funcțională cu propriul corp e un drum care se construiește zi de zi, iar dacă schimbarea nu porneşte de la concepțiile profund corecte pe care le avem în legătură cu propriul corp și o imagine corporală adecvată, vom ajunge în același punct de nemulțumire și autocritică, indiferent cât de bine vom arăta, indiferent cât de mult vom investi în imaginea noastră. De fapt, în spatele acestei goane după o imagine exterioară perfectă se află dorința de a fi apreciat și iubit, dorit. Cu toții ne dorim apreciere și iubire, este normal să căutăm aceasta, însă nu cu prețul angajării în comportamente care nu se adresează cauzei, ci efectului.

Cel mai probabil, relațiile din viața noastră nu sunt toate perfecte, însă este irealist să căutăm perfecțiunea fizică, ci este mai degrabă sănătos să aspirăm spre o înţelegere bună a corpului nostru, spre o relație de grijă față de nevoile propriului corp. Limitele în relații sunt sănătoase… și e atât de dificil să spunem „nu, oprește-te, mă deranjează”, deoarece ne e teamă că nu vom mai fi iubiți sau acceptați dacă facem aceasta, ne este teamă că ceilalți ne vor abandona, or, noi avem nevoie de aprecierea și validarea lor, așa cum ne-o oferă, fie şi sporadic.

Punctez faptul că a nu pune preţ pe părerea altora nu înseamnă că nu îți pasă de felul în care arăți, ci vorbim despre un dialog sănătos cu sine, acceptare, aceasta fără a exclude dorința de a-ţi îmbunătăți imaginea corporală, de a avea o greutate sănătoasă, de a-ţi îngriji tenul sau părul. Sensul dorinței de a ne schimba ar fi indicat să pornească din acceptare și grijă față de sine, nu din ură față de sine, dispreț, neiubire sau autocritică.

Relația copiilor și adolescenților cu propriul corp

Psihologul şi autorul Shefali Tsabary scrie despre atitudinea pe care o avem atunci când copiii sau adolescenții noștri se confruntă cu probleme de imagine de sine: „Când ne complimentăm copiii în privința aspectului lor și le respingem sentimentul de ură, le susținem, fără să vrem, nesiguranțele și chiar le accentuăm. Deci ce ar trebui să facem? Soluția nu este să schimbăm regulile jocului, ci să oprim jocul. Când o fiică sau o tânără spune că este grasă, nu o contrazicem, pentru că asta înseamnă să purtăm un dialog fals. În schimb, putem spune ceva de genul: «Tu ești cine ești. Nu îți pune o etichetă. Nu te judeca. Acceptă-te așa cum ești și iubește-te pentru asta. În loc să te privești cu ură, privește-te cu apreciere. Iubește orice judeci. Elimină comparațiile și negativitatea. În locul lor, sărbătorește modul în care te protejează corpul tău, în care ești înzestrată cu forma ta și în care te reflectă fața ta. Nu încerca să fii altcineva. Fii tu. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să accepți fiecare parte din tine. Odată ce te accepți așa cum ești, poți alege apoi să schimbi ceva dacă simți că ar fi autentic să faci»“.

Ca părinți, avem o profundă responsabilitate față de copiii noștri în ceea ce privește relația lor cu propriul corp. Un dialog de respect, lipsit de autodenigrare și căutare a defectelor este un model pentru ei, pe care, cu siguranță, dorim să-l transmitem mai departe. Avem responsabilitatea de a imprima copiilor noștri modele comportamentale sănătoase, dar pentru aceasta trebuie ca mai întâi noi să ne formăm concepţii profund corecte despre viaţă în general şi despre corpul nostru.