Unde a dispărut bucuria?

S-a strecurat în mintea noastră ideea că bucuria înseamnă frivolitate, lipsă de griji, o viață împlinită în toate aspectele, la superlativ. Definim bucuria ca jovialitate, zâmbet, dorința de a savura viața, energie, stare de bine și inițiativă. Dar maturitatea nu e sinonimă cu a avea bucurie. Creștem, ne dezvoltăm și, treptat, pierdem bucuria. Pe de-o parte, din cauză că ne lăsăm copleșiți de probleme și situații de viață, pe de alta, pentru că este dezirabil să afișăm seriozitate, sobrietate în majoritatea cercurilor sociale.

Așa se ucide flacăra plăpândă a bucuriei din sufletul nos­tru. Dar trebuie să nu uităm că oricând putem găsi drumul spre casă, așa cum un copil își găsește jucăria preferată ascunsă în cel mai evident loc. Când ești copil, te mulțu­mești cu puțin: o poveste citită de părinte seara, înainte de culcare, o joacă împreună cu cel mai bun prieten. După ce crești, lucrurile se complică, pentru că pretențiile și așteptările cresc exponențial, prin urmare, bucuria este mai greu de obținut și se consumă mai repede.

În copilărie, bucuria este o consecință firească a lucrurilor. Când creștem, este mai ușor să ne refugiem în reacții discrete și potrivite segmentului nostru de vârstă. Bucuria nu este un dat, decât poate la vârstele fragede. La maturitate, ea vine ca o alegere, deloc simplă pe alocuri.

Există câțiva factori care influențează trăirea bucuriei în viața noastră: personalitatea, mediul în care creștem și ne aflăm, calitatea relațiilor pe care le stabilim și convingerile (i)ra­ți­onale pe care le avem. A te bucura în fața vieții nu exclude prezența problemelor, ci a fi con­știent că provocările cele mai dificile ascund, de fapt, cele mai mari binecuvântări. Deși nu pare, problema ta este o oportunitate de creștere, maturizare, cristalizare a convingerilor raționale și de a-ți exersa capacitatea de decizie și asumare a conse­cin­țe­lor. Aceasta înseamnă să fii adult, să ai provocări și să le de­pă­șești, conform înțelegerii tale din acel moment.

Extraversia, de exemplu, este o trăsătură de personalitate care ne predispune spre a exterioriza bucuria și fericirea, a vorbi despre ele, a-i „molipsi” pe cei din jurul nostru cu emoțiile pe care le experimentăm. Neuroticismul, pe de altă parte, este acea trăsătură de personalitate care ne predispune la a trăi preponderent emoții negative și a selecta din mediu stimulii care ne confirmă modelul mintal orientat spre aspectele negative. Pentru unii este mai simplu să identifice motive de bucurie și să-și trăiască emoțiile pozitive, iar pentru alții este mai dificil să identifice motive de bucurie și să le trăiască în fiecare zi.

Mediul în care am crescut își pune amprenta asupra noastră, în sensul în care în familia de origine, persoanele semnificative de care am fost înconjurați își exprimă sentimentele, atmosfera în casă este una destinsă și relaxată. Sunt familii mai reținute în exprimarea exterioară, cu o atmosferă mai sumbră în casă și probleme în cuplu. Cert este că relațiile pe care le stabilim sunt un predictor semnificativ al bucuriei în viață, relații care ne oferă sens, satisfacție, dar și provocări, așa cum se întâmplă în orice relație importantă. Cone­xiunile stabilite cu alte persoane sunt un motiv de împlinire și bucurie, deoarece răspund unor nevoi fundamentale.

Bucuria și convingerile raționale 

Zilele trecute îmi povestea o prietenă despre cât de grea și dificilă este viața pentru ea, în particular, dar și în general. După ce am ascultat-o și am avut un răspuns empatic la suferința ei, i-am spus: „Știi, lumea aceasta este marcată de boală, durere, moarte și pierdere, nimeni nu este excepția de la regulă, dar ceea ce întotdeauna va face diferența între oameni este modul de raportare la probleme și convingerile care-i însoțesc”.

Setul de convingeri iraționale care ne sabotează în trăirea bucuriei sunt formulate astfel: „nu voi putea face față problemelor”, „ceilalți urmăresc să mă exploateze”, „sunt inferior, nepriceput, voi eșua”. O soluție practică pentru înlocuirea acestor convingeri iraționale este substituirea lor cu unele raționale: „Via­ța este plină de provocări une­ori, dar am toate resursele pentru a le face față”, „pot să-mi dau seama de inten­țiile celor din jur și sunt asertiv în exprimarea dorințelor mele”, „faptul că nu știu acum ceva nu înseamnă că nu pot învăța”, „chiar dacă greșesc, data viitoare voi face lucrurile mai bine”. 

Cum cultivăm bucuria

În mod surprinzător, soluțiile sunt simple, de bun-simț aș spune, la fel cum se întâmplă cu majoritatea lucrurilor care, inițial, păreau complicate. Bucuria poate (re)naște cu ajutorul activi­tă­ților hedonice, adică cele care îți aduc plăcere. Pune-ți o întrebare simplă: Ce mă face fericit? Să alerg, să cânt, să scriu, să joc șah, să mă întâlnesc cu prietenii? Practică activitatea care îți aduce bucurie cu regularitate, care te relaxează și îți furnizează endorfine pentru starea de bine.

Totodată, activitățile care îți aduc sens creează o bucurie durabilă în tine: să ajuți în mod practic pe cineva, să faci voluntariat, să te implici în cauze umanitare.

A mulțumi în fiecare zi pentru darurile existenței îți va readuce bucuria în viața ta. În fiecare zi notează într-un jurnal sau în agenda zilnică cinci motive pentru care ești mulțumitor azi. După un timp vei observa o schimbare radicală în atitudinea ta și modul în care privești lumea.

Apropie-te de cel de lângă tine și manifestă o preocupare reală pentru bunăstarea lui. Lasă tele­fonul la o parte și observă-i pe cei din casa ta. Stăm la câțiva metri unul de altul, în aceeași casă, dar lumile noastre interioare nu se intersectează poate niciodată: cunoști cele mai profunde aspirații ale celor de lângă tine, le știi visurile, planurile, proiectele de viață, le cunoști frământările și dilemele, când le-ai spus ultima dată că îi iubești și îți pasă de ei?

Nu în ultimul rând, conștien­tizează efemeritatea vieții. Dea­su­pra tuturor provocărilor, viața este cel mai mare dar pe care îl puteai primi: savurează-l, apreciază-l, bucură-te din inimă de el.